Studenţi din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, specializarea Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor anul III, în colaborare cu Fundaţia Ana, organizează mâine, 14 decembrie, începând cu ora 18:00, la Dom Polski, spectacolul caritabil „Dăruieşte de sărbători, pentru viaţă”. Acest eveniment este coordonat de lectorul univ. dr. ec. Ovidiu-Aurel Ghiuţă, ca activitate practică la seminarul marketing în comerţ, turism şi servicii.
Scopul evenimentului este acela de a strânge fonduri pentru a ajuta două surori din satul Mihoveni, judeţul Suceava. Cătălina şi Ana-Maria Nedelcu, în vârstă de 5 ani, respectiv 7 ani, suferă de epilepsie şi malformaţie la nivelul inimii (găuri în inimă) ce necesită un tratament lunar foarte costisitor, dar şi o operaţie ce urmează a fi efectuată. Fondurile strânse în urma evenimentului vor fi donate în totalitate.
Spectacolul va fi susţinut atât de artişti locali ai muzicii populare, cât şi ai muzicii uşoare. Printre interpreţii muzicii populare care vor fi prezenţi la eveniment îi amintim pe Sorin Filip, Fraţii Micliuc, Ioana Maganu, iar Mirela Ungureanu şi Cosmin Pavăl vor interpreta melodii din repertoriu unor artişti renumiţi de muzică uşoară. La spectacol va fi prezentat şi un program de colinde oferit de trei eleve de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”.
Mai multe detalii legate de eveniment sau invitaţiile la spectacol pot fi procurate apelând numărul de telefon 0749.400.122 sau pe email, la adresa roxa_oana@yahoo.com.