Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava are de mai bine de o lună de zile patru scafandri atestaţi pentru intervenţii la adâncime şi recuperare victime. Echipajul încadrat la Detaşamentul de Pompieri Suceava va deservi întreg judeţul, astfel că de acum încolo nu va mai fi nevoie ca ISU Suceava să apeleze la scafandri din alte judeţe în cazul unor operaţiuni de căutare.
Plutonierul major Endre Benedek, în vârstă de 36 de ani, singurul scafandru mai vechi încadrat la ISU Suceava, plutonierul George Cristian Grosu, în vârstă de 25 de ani, plutonierul Ştefan Andrei Moroşanu, în vârstă de 28 de ani, şi plutonierul Paul Alin Antochi, în vârstă de 29 de ani, ultimii trei recent pregătiţi la Centrul de Scafandri al Ministerului Apărării de la Constanţa, formează echipajul ISU Suceava. Ultimi trei au fost angrenaţi deocamdată doar în exerciţii aplicative.
După cum ne-a explicat plutonierul major Endre Benedek, toţi patru sunt atestaţi ca scafandri pentru intervenţii la adâncimi de peste 30 de metri în ape deschise. Ei nu pot interveni în ape acoperite de strat de gheaţă ori în ape din interiorul peşterilor. Atunci când au o urgenţă, scafandrii mai depind şi de alţi factori pentru a intra în apă, este vorba de condiţiile de vizibilitate şi de curenţi.
Referitor la echipamentele scafandrilor, trei dintre ele sunt făcute să reziste doar la temperaturi de peste 13 grade în apă.
Ultima intervenţie majoră a unor scafandri pompieri în judeţul Suceava a fost în iunie 2012, atunci când doi tineri s-au înecat pe iazul de la Lipoveni. Patru scafandri de la Vaslui au recuperat atunci cadavrele din mijlocul apei, de la o adâncime de 7,5 metri.
La astfel de intervenţii de recuperare a victimelor este nevoie de minimum trei scafandri, doi care intră în apă şi unul care rămâne în barcă.