Elevii suceveni care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele derulate pe parcursul anului trecut, precum şi profesorii lor, au fost premiaţi ieri, în prag de Moş Nicolae, de către conducerea Consiliului Judeţean Suceava.
Au fost premiaţi 128 de elevi, care au obţinut distincţii la olimpiadele naţionale şi internaţionale, în anul şcolar 2011-2012, precum şi 113 profesori îndrumători ai acestora. Elevii şi profesorii au fost invitaţi ieri la Consiliul Judeţean, pentru a primi diplome, premii în bani şi aplauze pentru performanţele obţinute. La eveniment au participat preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, vicepreşedinţii CJ, Alexandru Băişanu şi Alexandru Rădulescu, şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Gheorghe Lazăr, inspectori şcolari, directori de şcoli, dascăli şi, bineînţeles, elevi.
Fiecare dintre dascălii şi olimpicii premiaţi a primit din partea Consiliului Judeţean Suceava câte o diplomă şi un premiu în valoare de 500 de lei.
În anul şcolar 2011-2012, la olimpiadele şcolare pe discipline, judeţul Suceava a obţinut 18 premii I, 14 premii II, 15 premii III şi 81 de premii speciale şi menţiuni.
Cinci dintre elevii premiaţi au participat şi au obţinut distincţii şi la olimpiade internaţionale