Un număr de aproximativ 25.500 de bugetari din judeţul Suceava au salarii mai mari începând cu data de 1 decembrie 2012, conform Ordonanţei de Urgenţă nr.19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, a anunțat marți prefectul Florin Sinescu.
El a arătat că, având în vedere faptul că salariile şi alte drepturi de care beneficiază angajaţii din sectorul bugetar au fost diminuate în anul 2010 cu 25%, iar în anul 2011 s-a aprobat recuperarea parţială, Guvernul Ponta a decis ca salariaţii din sectorul bugetar să recupereze aceste diminuări în două tranşe.
Potrivit Ordonanţei de urgenţă privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază, salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, respectiv cu 8% începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
„Efortul bugetar pentru reîntregirea salariilor celor peste 25.000 de bugetari din judeţul nostru cu cea de-a doua tranşă va fi de aproximativ 3,5 milioane de lei lunar. Astfel, începând cu 1 decembrie 2012 se dublează suma lunară necesară recuperărilor reducerilor salariale pentru salariaţii suceveni din sistemul de stat“, a declarat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.