Festivitatea de aprindere a luminilor în bradul de Crăciun din centrul Sucevei a atras sucevenii mai mult ca niciodată, peste 5.000 de oameni adunându-se în jurul bradului, aşteptând momentul în care luminile de sărbătoare au vestit apropierea Crăciunului şi a Anului Nou.
Mii de oameni din toate cartierele Sucevei s-au adunat sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe esplanada modernizată a zonei centrale, pentru a fi prezenţi la tradiţionalul moment de aprindere a luminilor în brad, iniţiat de primarul Ion Lungu.
Avându-l alături pe Alexandru Băişanu, candidat de deputat pentru Colegiul 1, pe preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi pe viceprimarul Ovidiu Doroftei, Ion Lungu a apucat butonul de comandă a luminilor, spunând: „Dragi suceveni, ca în fiecare an din ultimii nouă ani, aprindem acum bradul de Crăciun. Să numărăm cu toţii!”.
Aşa a început numărătoarea inversă, rostită de sute de voci odată, care a culminat cu un val luminos care a cuprins întregul brad, de la poale înspre vârf, iluminând piaţa centrală a oraşului, înţesată de lume, care a început să aplaude şi să strige de bucurie.
Imediat s-au făcut auzite şi acordurile muzicale ale Fanfarei Primăriei Suceava, care a interpretat o serie de cântece tradiţionale specifice Crăciunului, după care pe scena amenajată în apropierea bradului au urcat membrii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, cu o suită de cântece şi jocuri populare, din care unele dedicate Crăciunului.
Primarul Ion Lungu le-a mulţumit sucevenilor care au venit în număr atât de mare la inaugurarea zonei centrale modernizate şi la aprinderea luminilor în brad, anunţând şi intenţia de a da denumirea de Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfânt esplanadei din faţa Casei de Cultură.
„Aprinderea luminilor în brad a fost un eveniment aşteptat de o mulţime de lume şi mă bucur că am reuşit să aducem un strop de bucurie în sufletul copiilor şi nu doar al lor. Târgul de Crăciun inaugurat astăzi aici este unul în stil vienez, şi chiar de nu e la fel ca acolo, pentru că nu avem nici aceiaşi bani la îndemână, tot suntem pe drumul cel bun”, a adăugat edilul sucevean.
De altfel, Târgul de Crăciun, realizat de Primăria Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, în cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina”, s-a dovedit a fi un real succes, zecile de căsuţe din lemn la care se vindeau produse alimentare şi meşteşugăreşti marca „Produs în Bucovina”, dar şi produse de sezon, precum decoraţiunile de Crăciun sau băuturi fierbinţi, fiind la mare căutare.
Surprizele pregătite sucevenilor pentru luna decembrie de abia au început.
Astfel, începând cu data de 6 decembrie, pe scena de lângă bradul de Crăciun, zilnic vor urca copii de la toate unităţile de învăţământ, care vor susţine spectacole dedicate Crăciunului.
Nu vor lipsi nici cadourile, care vor fi aduse atât de Moş Nicolae, cât şi de Moş Crăciun, iar spre finele lunii decembrie va avea loc Parada obiceiurilor de iarnă.