Un tânăr în vârstă de 20 de ani, fără permis de conducere, a provocat un accident soldat cu rănirea sa şi a încă doi tineri, după ce a pierdut controlul asupra maşinii, a încălecat trei podeţe şi s-a izbit într-un gard. Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 20.20, pe DJ 208B, în comuna Udeşti.
Conform anchetei poliţiei, Costel P., în vârstă de 20 de ani, din comuna Fântânele, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, în condiţii de ploaie, şi a pierdut controlul asupra volanului. Maşina a acroşat podeţele a trei imobile, gardul unei alte gospodării, după care s-a oprit în şanţ.
Toţi cei trei ocupanţi ai maşinii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava. Primele investigaţii medicale au indicat că şoferul de 20 de ani a suferit leziuni grave, în timp ce pasagerii, Cristian A., de 20 de ani, din comuna Fântânele, şi Bogdan P., de 19 ani, din Udeşti, au scăpat cu leziuni uşoare.
După verificările în baza de date s-a constatat că tânărul şofer fără permis conducea o maşină a cărei autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată din 15 noiembrie a.c., astfel că s-a ales cu dosar penal pentru două infracţiuni.
Din cauza leziunilor suferite, şoferul în vârstă de 20 de ani nu a putut fi verificat pe loc cu etilotestul, dar la Spitalul Judeţean i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.