Elevii de la Colegiul Național “Petru Rareș” au sărbătorit ieri, în avans, Ziua Naţională a României. Fiecare clasă a venit cu ceva special, elevii găsind câte un simbol prin care să-și arate dragostea de neam. Unii școlari din clasa a V-a și-au pictat drapelul pe obraz sau pe reversul palmei, iar alții au adus steaguri pe care le fluturau cu multă emfază, simțind că fac ceva important pentru țara lor.
Fiind întrebat ce reprezintă culorile drapelului, un elev a răspuns că albastrul reprezintă cerul, roșul semnifică sângele vărsat de eroii neamului în războaie, iar galbenul, soarele și dreptatea. Elevii clasei a VIII-a au elogiat dragostea de țară prin interpretarea cântecul patriotic “Ștefan, Ștefan, domn cel mare”, după care s-au prins în horă pe cântecul lui Vasile Mucea “Cântă cucu-n Bucovina”.
O altă abordare a patriotismului a aparţinut elevilor de clasa a XI-a, care au adus la școală preparate tradiționale despre care eleva Roxana Rotaru a spus că „reprezintă un omagiu adus strămoșilor țării, obiceiurilor și tradițiilor populare care au dăinuit peste veacuri”.
Cel mai emoționant moment a aparținut elevei Irina Maria Gafița, din clasa a XII-a, care a interpretat la vioară Imnul Național, precum și câteva cântece populare bucovinene. Atmosfera de sărbătoare s-a evidențiat și-n rândul dascălilor. Profesoara Ileana Boteanu “a ținut isonul” elevilor prin vestimentația populară, iar profesoara Elena Tomasciuc a ales să folosească articole vestimentare în culorile drapelului național.
Conducerea școlii a insuflat sentimentul patriotic în inimile elevilor prin înlocuirea soneriei de pauză cu Imnul Național, “Deșteaptă-te române”, și prin difuzarea filmului “Mihai Viteazu” în aula colegiului.
(30 nov 2012, 11:26:17
P.S. Monitorul - sa va fie rusin ca scrieti despre toti hotii astia in campanie electorala, despre astia care jecmanesc oameni, depspre toate leprele targului asta dar despre aceasta fetita care chiar merita toata atentia nu ati reusit sa scrieti nimic, ...sau asteptati sa fiti "motivati" cum se aute tot mai des ca faceti pt a scrie cate ceva, mai de bine mai de rau!