Un curier care făcea livrări în municipiul Suceava a reclamat la poliţie că din maşina de serviciu cu care se deplasa au fost furate 11 plicuri cu bani pentru diverşi clienţi, paguba fiind de aproape 14.000 de lei.
Miercuri seară, în jurul orei 19.00, Daniel H., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Suceava, angajat la o firmă de curierat din Bucureşti, cu punct de lucru în Suceava, a anunţat poliţia că în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.45-15.15, persoane necunoscute i-au pătruns în maşină şi i-au furat plicurile cu bani, care se aflau sub scaunul din dreapta faţă.
Conform unui comunicat al poliţiei, „autoturismul este prevăzut cu două chei, una dintre acestea fiind lăsată în incinta societăţii, iar din declaraţia părţii vătămate rezultă că portiera stânga poate fi dezasigurată cu aproape orice tip de cheie. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”.