Un tânăr în vârstă de 34 de ani care a provocat scandal într-un autocar care se întorcea din Spania, crezând că i s-a furat un colet, a ajuns în arestul poliţiei, după ce oamenii legii i-au găsit coletul şi au văzut ce se afla în el: peste 90 de grame de haşiş.
Toată povestea s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 23:00, când autocarul respectiv, aparţinând Atlassib, se afla pe raza oraşului Gura Humorului.
Ionel Avram, din municipiul Iaşi, se întorcea din Spania, iar pe drum a consumat împreună cu un alt călător, pe care l-a cunoscut în autocar, o sticlă de whisky.
Când au ajuns la Gura Humorului, ieşeanul a început disperat să caute prin jurul său, iar la un moment dat s-a dus la scaunul pe care stătea cel cu care băuse sticla de whisky şi l-a acuzat că i-a furat un pachet.
Călătorul în cauză i-a explicat că nu a luat nimic, însă Avram, susţin anchetatorii, l-a lovit cu pumnii, cerându-i să-i dea pachetul.
Şoferii de pe autocar au sunat la 112 şi au oprit maşina într-o benzinărie de la ieşirea din Gura Humorului, unde a venit un echipaj de poliţie.
Ionel Avram a recunoscut că l-a lovit pe respectivul călător, însă a declarat că motivul a fost acela că respectivul i-ar fi luat 3.600 de franci elveţieni.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că furtul banilor nu se confirmă, însă au reuşit să găsească sub scaunele din faţa locului pe care stătea ieşeanul pachetul pe care acesta îl căuta disperat. Era vorba de un pachet de mici dimensiuni, învelit în staniol şi folie de plastic, rupt într-un colţ, în care se aflau aproape 93 de grame de haşiş.
Întrebat despre proveniența acelui pachet, Ionel Avram, explică procurorii DIICOT, a declarat că l-a primit cadou, în perioada în care se afla în Spania, de la fosta sa soţie.
Ieşeanul a recunoscut că a pus „cadoul” în buzunarul de la piept din interiorul gecii, fiind posibil să-i fi căzut sub scaun.
Procurorii DIICOT l-au reţinut pentru 24 de ore pe tânărul din Iaşi, pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi introducere în ţară de droguri de risc.
Ieri, Ionel Avram a fost dus în faţa judecătorilor Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii au considerat că tânărul poate fi cercetat în stare de libertate.
(30 nov 2012, 16:37:42
multumesc ca mai exista politisti care realizeaza aceste dosare cu droguri si ca mai stopeaza activitatea acestor oameni, poate Suceava va fi un loc mai putin expus drogurilor si mai sigur pentru copii mei.
felicitari inca o data politistilor, procurorilor pentru cercetarea acestuia si desigur judecatorilor pentru lasarea in libertate.
un parinte ingrijorat