Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie, începând de mâine, luciul de gheaţă al Patinoarului Areni, care se deschide chiar de Ziua Naţională a României, începând cu ora 12.00.
„În prima zi de funcţionare a patinoarului, accesul va fi gratuit pentru toată lumea, să se poată bucura de această facilitate, mai ales că este şi o sărbătoare naţională, a tuturor românilor”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei, care a îndemnat sucevenii să vină cu mic, cu mare la inaugurarea unui nou sezon de funcţionare a patinoarului artificial.
Pregătirea acestuia a dat ceva bătăi de cap municipalităţii sucevene, temperaturile exterioare foarte ridicate pentru această perioadă nefiind deloc propice formării luciului de gheaţă.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat că inaugurarea patinoarului nu putea fi posibilă dacă acesta nu era dotat cu o nouă uzină de frig, o investiţie destul de costisitoare, efectuată relativ recent: “Chiar dacă afară este cald, am pornit instalaţiile de frig pentru ca patinoarul să poată fi deschis pe 1 decembrie. Preţurile au rămas neschimbate faţă de anul trecut, iar sucevenii vor putea să patineze de marţi până duminică, după următorul program: marţi şi miercuri de la 15.30 până la ora 19:30, joi şi vineri de la 13.30 până la 19.30, iar sâmbătă şi duminică de la 11.00 la 19.30”.
În perioada vacanţei elevilor, patinoarul va fi deschis în toate zilele, inclusiv luni, cu program între orele 11:00-19:30.
Tarifele de intrare, închirierea patinelor şi de ascuţire a acestora sunt aceleaşi ca şi anii trecuţi. Astfel, taxa de intrare pentru preşcolari, elevi şi studenţi este de numai patru lei.
Tot pentru ei, taxa de închiriere a patinelor este de numai trei lei de pereche, încât cu şapte lei, copiii, elevii şi studenţii au asigurată o oră şi jumătate de distracţie pe gheaţă.
Pentru adulţi, taxa de intrare la patinoar este de şapte lei de persoană, iar în caz de nu vin cu propriile patine, pot închiria de acolo o pereche, cu cinci lei.
Taxa de ascuţire a patinelor este de doi lei de pereche.