Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus ieri trimiterea în judecată a individului acuzat că, la începutul acestei luni, a abuzat-o sexual pe o copilă de 10 ani, inculpatul fiind la acea vreme prieten cu tatăl victimei.
Gheorghe Marcu, în vârstă de 31 de ani, aflat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Anchetatorii susțin că victima a fost legată cu un cablu electric de gât şi amenințată cu un cuțit.
I-a spus că vrea o să o ia de nevastă, după care a amenințat-o că o spânzură
Potrivit anchetatorilor, fapta s-a petrecut pe data de 1 noiembrie, la Vicovu de Sus.
Inculpatul venea des în locuinţa părinţilor victimei, fiind bun prieten cu tatăl acesteia.
Aşa s-a întâmplat şi la începutul acestei luni, când însă acasă era doar victima, părinţii fiind plecaţi după lemne în pădure.
La un moment dat, a reieşit în urma anchetei, inculpatul a luat un cablu electric şi i-a spus fetiţei că vrea să o ia de nevastă. Minora l-a ignorat, însă Gheorghe Marcu a luat un cuţit de pe masă, a strâns-o cu cablu de gât, a pus-o pe pat şi a ameninţat-o că o va spânzura de cuiul de la bec. Pentru că minora se împotrivea, Gheorghe Marcu, susţin anchetatorii, a lovit-o cu genunchiul în burtă, după care a dezbrăcat-o complet, iar el şi-a dat pantalonii jos.
Minora i-a spus că îi va povesti totul mamei ei, însă inculpatul i-a zis că o să-i facă un copil.
A simulat un raport sexual cu minora, explică procurorii, afirmând că o omoară dacă va spune ceva din cele întâmplate. Apoi, Gheorghe Marcu i-a făcut sex oral minorei.
În acele momente, a intrat în casă un verişor de-al victimei, care l-a surprins pe inculpat în timp ce o abuza sexual pe minoră.
Gheorghe Marcu a fugit din casă, însă a fost reţinut la scurt timp de poliţişti.
(24 nov 2012, 19:05:30