Pompieri, lucrători silvici şi voluntari, în total aproape 40 de oameni, au intervenit joi după-amiază pentru stingerea unui incendiu de proporţii izbucnit pe câteva hectare de vegetaţie uscată în satul Valea Putnei, mobilizarea generală venind în condiţiile în care flăcările se puteau extinde şi la fondul forestier din apropiere. Incendiul a fost anunţat în jurul orei 13.30, pompierii de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc găsind un incendiu extins pe aproximativ şase hectare de vegetaţie uscată.
După mobilizarea rapidă a ajutoarelor (au intervenit 12 pompieri militari, opt pompieri de la Serviciul Voluntar al comunei Pojorâta, zece localnici şi opt lucrători de la Ocolul Silvic Pojorâta), incendiul a fost localizat, fiind stins fără a se mai extinde.
“Cauza probabilă de incendiu a fost flacăra provenită de la un foc lăsat nesupravegheat”, adeclaratplutonierului major Dan Moroşanu, de la Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al Pompierilor.