După lucrările de reabilitare termică, de modernizare a arterelor de circulaţie, amenajarea de spaţii verzi şi de parcări, dar şi alte probleme de urbanism, executivul rădăuţean acordă o importanţă deosebită extinderii instalaţiilor de apă-canal din municipiu. Inginerul Igo Sigi Koffler, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul primăriei rădăuţene, a declarat: „De la finele lui 2008 şi pe parcursul anilor următori, în municipiul Rădăuţi au fost executate lucrări de canalizare în lungime de mai bine de cinci kilometri. Aceste lucrări au fost executate pe străzile Tineretului, cu prelungire spre strada Habitat, apoi pe 1 Mai, Vasile Conta şi Mihai Viteazul. Totodată, vreau să mai arăt că pe străzile Şcolii Noi şi Tineretului s-au făcut şi lucrări de racordare la reţeaua de apă a municipiului. Trebuie să menţionez că toate aceste lucrări au fost finanţate de Primăria municipiului Rădăuţi, cu fonduri din bugetul local. Cât priveşte programul european derulat prin ACET, program prin care municipiul Rădăuţi va beneficia de 22 milioane de euro pentru acest gen de lucrări, aşteptăm ca acestea să demareze cât mai curând. În aceste condiţii, urmează să fie dat startul lucrărilor la staţia de epurare, apoi la schimbarea conductelor de apă rece şi, concomitent, lucrărilor pentru canalizare.”
Olărean: Am făcut o evaluare a situaţiei din Rădăuţi în ceea ce priveşte modernizarea şi extinderea reţelei de apă-canal
Primarul Aurel Olărean este optimist în ceea ce priveşte modernizarea reţelei de apă-canal, însă crede că lipsa de interes a administraţiilor locale anterioare a dus la situaţia de astăzi. „Zilele trecute am avut o serie de discuţii cu aparatul tehnic din primărie şi am făcut o evaluare a situaţiei din Rădăuţi, în ceea ce priveşte modernizarea şi extinderea reţelei de apă-canal. Aştept cu încredere derularea programului în valoare de 22 de milioane de euro, şi vreau să vă spun că realizarea celor cinci kilometri de canalizare a însemnat un efort deosebit din partea administraţiei locale. Dacă în ultimii 20 de ani s-ar fi realizat anual câte cinci kilometri de canalizare, acum nu ne-a fi confruntat cu astfel de probleme şi nu am fi fost puşi în postura de a aştepta programe pentru realizarea acesteia”, a precizat şeful executivului rădăuţean.