Caz incredibil în comuna Fântânele, acolo unde o profesoară de matematică terorizează şi umileşte o şcoală întreagă, cadre didactice şi elevi, iar părinţii copiilor nu vor să o mai lase să predea în unitatea de învățământ.
Părintii au făcut numeroase adrese către Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Suceava şi către Ministerul Educației să îi interzică profesoarei respective să mai predea vreodată.
A.S., în vârstă de 49 de ani, predă la şcoala din Fântânele de aproape 20 de ani, însă în ultimii ani a fost diagnosticată cu afecţiuni psihice, iar situaţia ei s-a înrăutăţit atât de mult încât acum o comună întreagă o vrea scoasă forţat la pensie.
S-a ajuns până într-acolo încât mulţi copii povestesc că au noaptea coșmaruri în care le apare profesoara de matematică.
Micuţii mărturisesc că sunt speriaţi de-a dreptul şi nu vor să mai vină la orele de matematică.
Motivele pentru care părinţii elevilor cer demiterea profesoarei
Părinţii elevilor claselor V-VIII de la Şcoala Fântânele au transmis încă de luna trecută o adresă prin care cer rezolvarea acestei situaţii disperate, o numesc ei.
„Motivele pentru care cerem demiterea profesoarei sunt: nu se prezintă pentru a-şi ţine orele, le vorbeşte elevilor într-un limbaj vulgar, îi înspăimântă povestindu-le coșmarurile ei, ia elevi după ea la WC pentru a-i ţine geanta, face crize de nervi şi scoate elevii din clase, nu este în deplinătatea facultăţilor mintale, fiind de mai multe ori internată la psihiatrie, aduce produse alimentare preparate de ea şi obligă copiii să le consume, provocându-le stări de vomă etc.”, se arată în cererea trimisă la IŞJ Suceava, cerere semnată de aproximativ 30 de părinţi.
„E o stare de stres permanent în şcoală (...) Efectiv înfricoşează copiii”
Directorul şcolii, Mihai Silviu, explică că singurii care pot rezolva această situaţie sunt medicii psihiatri şi mai ales soțul profesoarei în cauză, soţ care, fost poliţist, refuză şi el varianta pensionării pe caz de boală a soţiei sale.
Ba mai mult, explică şi directorul şi părinţii nemulțumiți, soțul profesoarei recurge la amenințări.
„E o stare de stres permanent în şcoală, de la elevi, cadre didactice, părinţi, toți o reclamă. Face procese verbale interminabile. Dacă un copil scapă un pix pe jos, de exemplu, face proces verbal ca la poliţie... <aceasta mi-e declarația pe care o dau, susțin şi semnez>. Sunt multe, multe, efectiv înfricoșează copiii. Sunt în jur de 100 de elevi cărora le predă. Se ceartă cu celelalte cadre didactice... ”, susține Mihai Silviu.
„Copiii refuză să mai intre la ore. Pe copii îi terorizează, pe profesori îi înjură”
Maria Simon are o fetiţă în clasa a VII-a la şcoala din Fântânele şi povesteşte că fiica ei nu ştie deloc matematică, pentru că profesoara face cu totul altceva la ore.
„A venit cu ketchup la şcoală, făcut de ea, şi le-a dat la copii să bea din aceeaşi sticlă la toţi. După ce-au băut copii le-a dat şi la profesori, iar celor nu au vrut să bea, le-a vărsat ketchup-ul pe catedră. Pe o fetiţă a acuzat-o că i-a furat o cutie cu pixuri, fata a plâns o jumătate de oră, nu putea nimeni să o liniştească, într-o zi a venit cu un cuţit şi o foarfecă la şcoală, copiii au văzut-o. Copiii refuză să mai intre la ore. Pe copii îi terorizează, pe profesori îi înjură”, e revoltată Maria Simon.
Mărturiseşte că fetiţa ei a desenat-o pe profesoara de matematică cu zgardă la gât, cu lanţ şi cu coarne. „Mi-a pus desenul cu un magnet pe frigider”, completează femeia.
O altă mamă mărturiseşte că fata ei, elevă în clasa a V-a, i-a povestit că a visat-o pe profesoara de matematică: „Mi-a spus că era într-o fustă mare şi îi fugărea pe după şcoală să îi prindă”.
În câteva minute, în curtea şcolii din Fântânele s-au adunat ieri dimineaţă în jur de 15 părinţi scandalizaţi că nimeni nu ia nici o măsură împotriva profesoarei care le sperie copiii.
Culmea, majoritatea elevilor primesc note de 10 la matematică, însă cu toții, copii, părinţii, susțin că nu s-a mai făcut o oră de matematică la propriu de luni de zile.
„Îi pune să facă muzică, dansuri, orice în afară de matematică. Mă doare sufletul pentru că noi, ca părinţi, muncim şi îi ținem din greu, dorim să facă carte. Se poate face o evaluare a elevilor, se pot verifica caietele...”, susține şi Elena Prisăcaru, al cărei băiat e în clasa a VII-a.
O altă femeie povestește şi ea că fetiţa ei, elevă în clasa a V-a, visează noaptea urât şi ţipă prin somn din cauza profesoarei de matematică.
„Toată vara o stat la psihiatrie la Burdujeni, legată de pat, întrebaţi medicii la Psihiatrie, cum ea toamna vine şi predă?! Îşi bat joc de noi”, răbufneşte şi un alt părinte, Ion Simon.
Înjurături ca la uşa cortului în cancelarie. Profesori opriţi să predea elevilor
Carmen Fierariu e profesor coordonator la şcoala din Fântânele şi recunoaşte că pentru ea şi celelalte cadre didactice ieşirile profesoarei de matematică sunt de nesuportat.
„Dacă discută cineva în cancelarie ceva, se bagă în discuţie şi de la o vorbă începe să jignească cadrele. Avem o colegă pe care a înjurat-o în toate felurile, a folosit cuvinte obscene, a blestemat-o. Săraca a fost traumatizată, a mers acasă la soţ, a plâns, a spus că nu mai merge la şcoală. E un haos întreg. Se mai întâmplă să intre peste profesori la clase şi nu-i lasă să-şi facă orele”.
Învăţătoarea Mariana Sorohan a trăit pe propria piele decompensările afecţiunilor psihice ale profesoarei de matematică.
Era în cancelarie şi discuta cu o colegă, în momentul în care A.S. şi-a ieşit din minţi.
„A început să mă înjure, cuvinte de neprodus, blesteme, vorbe foarte grele. Vă daţi seama că mă afectează, mă duc acasă cu dureri de cap, de inimă... la un moment dat era atât de nervoasă că mă gândeam că ne ia la bătaie, efectiv stăm cu frică”, afirmă învăţătoarea.
Psihiatrii, aşteptaţi să-i dea „notă” profesoarei
Situaţia profesoarei de matematică şi a problemelor de sănătate mintală ale acesteia este una cât se poate de încurcată, care, pare-se, poate fi descâlcită doar de medicii psihiatri.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, prin vocea purtătorului de cuvânt Laurenţa Hacman, susţin că nu pot să o dea pur şi simplu afară pe profesoară, ci doar în baza unui document medico-legal în care să scrie negru pe alb că aceasta este inaptă de a preda elevilor.
Culmea, există un astfel de document, susţine directorul şcolii de la Fântânele, document emis nu cu mult timp în urmă de un psiholog care a făcut evaluarea cadrelor unității de învățământ, iar în cazul profesoarei de matematică verdictul a fost: inapt.
Documentul respectiv, însă, se bate cap în cap cu diagnosticul medicului curant al profesoarei, psihiatru şi acesta, care a decis că A.S. poate să predea elevilor, atâta vreme cât îşi urmează tratamentul prescris.
„Noi de unde să ştim dacă îşi ia sau nu tratamentul”, dă din umeri directorul de şcoală.
„Directorul şcolii de la Fântânele a fost consiliat să realizeze demersurile legale privind analiza activităţii acestui cadru didactic. IŞJ a recomandat şcolii să solicite o evaluare de către o comisie de expertiză de la Medicina muncii”, susține purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava.
Am vorbit şi la un cabinet de medicina muncii, chiar cu doctorul Mariana Stoleru, care are contract cu şcoala de la Fântânele. Aceasta ne-a declarat că are cunoștință despre tot acest caz şi a cerut întrunirea unei comisii de evaluare psihiatrică, la nivelul Serviciului de Medicină Legală, care să stabilească dacă profesoara de matematică mai are ce căuta la catedră.
Mărturii înspăimântătoare ale elevilor de la ora de matematică
Cutremurătoare sunt mărturiile unora dintre elevii profesoarei de matematică.
”Într-o zi a adus o caschetă de poliţist, plină de molii, ca să o spălăm noi, apoi să şi-o pună în cap, că se duce la primar să ceară bani”, povesteşte o fetiţă de clasa a V-a.
Mărturiseşte că îi e frică de d-na profesoară şi a şi visat-o: „Am visat-o că era să ne dea foc la case şi să ne omoare”.
Un alt elev de clasa a VII-a a trăit şi el o experienţă traumatizantă la ora de matematică.
„Mi-a spus că-s copilul ei şi o să mă ia la ea acasă. Că am lucrat la calculator cu ea şi am făcut un film cu ea. Am încercat să-i spun că nu e aşa, dar nu a vrut să mă înţeleagă. Apoi, la ieşirea de la şcoală, mă urmarea cu maşina. Am fugit pe o cărare”.
Elevele, învăţate cum să prevină contractarea meningitei: să nu facă sex în spatele şcolii
Alina e elevă în clasa a VII-a şi, la fel ca şi alte colege de-ale ei, recunoaşte că îi este frică de profesoara de matematică.
„O dată ne-a povestit că a visat că a venit o fantomă la ea, i-a pus o pungă pe cap şi ea a încercat să ţipe, dar nu o auzea nimeni. Ne-a spus că a prins fantoma de mână, a muşcat-o şi i-a rămas carne în gură, iar sângele îi curgea pe barbă.. Ore nu facem, nu ne predă lecţiile... ne vorbeşte despre cum să facem relaţii sexuale, ca să nu facem meningită, ne spune să nu mergem după şcoală şi să nu facem relaţii sexuale”.
„Mi-a spus să nu întreţin relaţii sexuale şi să nu mai merg acasă singură că m-ar putea întâlni cineva şi mi-ar lua organele”
O altă elevă din clasa a VII-a povesteşte că a fost oprită într-o zi de profesoara de matematică pe hol, iar aceasta i-a spus: „să nu întreţin relaţii sexuale cu cei de-a VIII-a”.
Apoi, continuă eleva, i-a luat telefonul din mână şi a început să-i cânte.
„A doua zi eram de serviciu pe şcoală şi a venit din nou, m-a luat afară, mi-a spus să nu întreţin relaţii sexuale şi să nu mai merg acasă singură că m-ar putea întâlni cineva şi mi-ar lua organele”.
Într-o clasă de-a V-a, una dintre eleve vrea şi ea să spună ce a păţit cu profesoara de matematică. „M-a făcut câcâcioasă şi ne-a zis când venim la şcoală să ne schimbăm chiloţii”.
(22 nov 2012, 12:50:55
1000 de cuvinte pentru mii şi mii de proşti
Mii de posturi ocupate de ( ? ) .. nu se pricepe
Mii de falimente provocate de mii de anoşti
Mii de îmbuibaţi ce ( ne ) decid destine
Peste mii de copii cu speranţa amputată-n faşă
Mii de naivi ce-au crezut că va fi bine
Mii de oportunişti peste-o naţiune laşă
Mii de cleptomani ce ocupă mii de posturi
Mii de bătălii pierdute ..cu multe mii de victime
Mult prea multe mii se hrănesc doar cu resturi
Pentru ca alte mii să fie .. la înălţime
Câte mii de ani,oare, ar trebui să treacă
Câte mii de dinţi vor mai muşca-n sos de limbă
Câte mii de români vor putea,oare,să-nţeleag