Un sucevean s-a ales cu o pagubă însemnată şi a rămas şi fără maşină, după ce a fost prins cu ţigări de contrabandă în zona de munte. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, marţi seară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Brodina au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări, ocazie cu care au oprit în trafic, pe raza localităţii Brodina, un autoturism marca Fiat Ulysee înmatriculat în Bulgaria, autoturism condus de Mihai Gheaţă, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava.
După controlul documentelor de călătorie, s-a trecut la verificarea autoturismului, ocazie cu care au fost descoperite 2.970 de pachete de ţigări marca Viceroy, de provenienţă ucraineană, ascunse într-un locaş special amenajat, mai exact în podeaua maşinii. În aceste condiţii, poliţiştii de frontieră i-au întocmit suceveanului acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Comisarul-şef Poroch Seriţan a mai arătat că ţigările, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara marca Fiat Ulysee, evaluată la 8.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul SPF Brodina, în vederea continuării cercetărilor.