Scrisoare deschisă, adresată domnului inspector şcolar general al judeţului Suceava, prof. Gheorghe Lazăr

Prieten drag…

Oportunitatea acestui demers ar putea fi pusă pe seama campaniei electorale abia începute. Fiind direct implicat în ea, rândurile de faţă ar exprima un adevăr parţial. Miezul problemei vizează însă perioada postelectorală!

Mărturisesc că am mâncat pâinea ce-o mănânci şi tu, iar ca noi au fost atâţia ,,generali” care au suportat indicaţiile ,,preţioase” ale mai-marilor zilei. De la regretaţii profesori Pleşca, Chindea, Gafencu, Viziteu şi până la trăitorii zilei de azi, Bodnariuc, Popescu, Oprea, Ciubotariu, Carcalete, Cuciureanu, toţi, dar absolut toţi, au ţinut cont, mai mult sau mai puţin, de ,,preţioasele” recomandări venite de la ,,centru”!

Dar, dragă Ghiţă, ceea ce se întâmplă astăzi nu s-a întâmplat niciodată în ultima jumătate de secol pe care am trăit-o direct, ca om al şcolii. Ca profesor de istorie, am mai aflat ceva, prin viu grai sau prin pagini scrise, de ceea ce a reprezentat şcoala în primii ani postbelici.

Atunci, furia stalinistă a măturat tot ceea ce reprezenta valoare în şcoala românească, pentru simplul motiv că s-au născut prea devreme, încât au învăţat şi au predat în acei ani interbelici.

Atunci conducerile de şcoli au fost instalate pe baza carnetului de partid şi a ataşamentului faţă de politica înţeleaptă a iubiţilor conducători.

Atunci obedienţa şi frica s-au instalat în şcoala românească şi, din păcate, într-o formă sau alta, s-au păstrat până în zilele noastre.

Atunci, în anii ’50, un biet profesor de educaţie fizică (Sâc!) cu studii liceale conducea Şcoala Agricolă de la Fălticeni, şcoală devenită azi Colegiul Agricol.

Atunci… atunci… atunci a devenit acum… acum… acum!

Şi nu-i vina ta, dragul meu prieten! Ştiu în ce situaţie te afli; la rândul tău ai trăit şi tu experienţa amară a epurărilor politice!

Stau şi mă întreb până când zootehnişti de duzină (tot respectul pentru zootehniştii adevăraţi, care-şi fac meseria!) şi sportivi rataţi vor călca în picioare demnitatea unor oameni care şi-au clădit o carieră didactică prin studii adevărate şi muncă cinstită?!

Până când elevi şi profesori vor fi scoşi la mitinguri electorale şi duşi pe stadioane pentru a striga lozinci comandate?!

Până când campaniile electorale vor fi susţinute de elevi şi de profesori scoşi de la ore de noii directori puşi pe baza aceluiaşi carnet de partid?!

Până când nişte neica-nimeni până mai ieri vor ,,butona” spaţiul sensibil al învăţământului românesc?!

Opreşte-i, dragul meu, opreşte-i până nu-i prea târziu! Mai temperează-le elanul malefic al distrugerii învăţământului! Ştiu, nu-i uşor; la rândul meu a trebuit şi eu să fac ,,ascultare”, dar niciodată, absolut niciodată, n-am înlocuit un om de valoare cu o nonvaloare, chiar atunci când acesta era un oarecare profesor de educaţie fizică, adică de aceeaşi specialitate cu primarul în funcţie!

Cât despre voi, cei mulţi - oameni ai şcolii - nu trebuie să vă deschid eu ochii. Daţi dovadă de mai mult curaj şi nu vă bucuraţi că în fruntea voastră, la conducerea şcolii este un om slab! Pe termen scurt, e bine; gândiţi-vă însă la anii ce vin şi la generaţiile pe care le creştem! Nu uitaţi că în voi ,,e şi număr, şi putere”, cum zicea poetul! Încercaţi să rezistaţi presiunilor şi ameninţărilor de moment. Până la urmă, va fi bine, dar, pentru aceasta, trebuie puţin curaj! De acelaşi curaj, ai nevoie şi tu, dragul meu prieten, Gheorghe Lazăr!

Ştiu că rândurile de faţă vor stârni mânia ,,proletară” a comentatorilor de serviciu. Da, să spună ei... cine a fost VITCU! Stau cu fruntea sus şi oricând sunt dispus la un dialog civilizat, fără a ne ascunde în spatele unor rânduri anonime, pline de venin.

În încheiere, dragul meu prieten, ajuns pe acelaşi scaun pe care şi eu am stat nu demult (dar... mai mult!), îţi doresc multă sănătate, rezistenţă la stres şi să înţelegi cum trebuie aceste rânduri!

Cu sinceritate, al tău, Mihai Vitcu