O tânără a fost prinsă de poliţişti la volanul unui autoturism, deşi nu avea permis de conducere şi era şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sâmbătă seară, la ora 20:00, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru un control, pe strada Piaţa Daciei din localitate, un autoturism Dacia 1310.
La volan era o tânără de 26 de ani, Alina A., care mirosea a alcool. Pusă să sufle în alcooltest, tânăra a fost găsită cu o alcoolemie de 0,53 la mie alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii au aflat că respectiva nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul.
Tânăra s-a ales cu dosar penal.
(19 nov 2012, 11:25:39