Poliţiştii rutieri au fost angrenaţi, timp de trei zile, în acţiuni de control în trafic care au vizat în principal depistarea şoferilor băuţi, cei mai mulţi conducători auto aflaţi în stare avansată de ebrietate fiind prinşi în zona de munte a judeţului.
Controlul s-a desfăşurat în intervalul 9-11 noiembrie, la nivelul întregului judeţ, cu precădere după lăsarea întunericului. După ce au verificat cu etilotestul nu mai puţin de 263 de conducători auto, poliţiştii au întocmit şapte dosare penale pe numele unor şoferi prinşi băuţi. Alţi trei şoferi, cu concentraţii de alcool mai mici, au scăpat cu amenzi şi cu permisele de conducere reţinute pentru 90 de zile.
Dintre cele şapte infracţiuni, se arată într-un comunicat al poliţiei, cinci au fost constatate în zona Vatra Dornei şi zona Câmpulung Moldovenesc.
În ceea ce priveşte concentraţiile de alcool, cea mai mare a fost înregistrată la un şofer tras pe dreapta pe drumul judeţean din Dorna Candrenilor. Mircea M., în vârstă de 40 de ani, din Vatra Dornei, aflat la volanul unui autoturism, avea o concentraţie de 1,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Asta înseamnă în mod normal o concentraţie de 2,8 la mie în sânge.
Un alt şofer beat turtă a fost prins în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Petru F., în vârstă de 22 de ani, tras pe dreapta pe strada Liceului din municipiu, la ora 1.50 din noapte, avea o concentraţie de 1,11 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Un alt şofer, Dan V., în vârstă de 45 de ani, din comuna Dorna Candrenilor, a fost prins pe DN 17, în localitatea de domiciliu, cu o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.