Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că primăriile sucevene vor primi la sfârşitul acestei săptămâni o sumă de 100 de miliarde de lei vechi pentru plata arieratelor către diverşi furnizori. Nechifor a explicat că banii au fost alocaţi de Guvern la ultima rectificare bugetară, împărţirea sumelor către primării urmând să se facă vineri, în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean.
Şeful administraţiei judeţene a spus că în cursul zilei de ieri a fost finalizată centralizarea tuturor arieratelor pe care le au primăriile.
„Ce am constatat până în prezent este că nivelul acestor datorii este mult mai mare decât am anticipat iniţial. Asta înseamnă că la nivel de administraţie publică lucrurile nu au fost tocmai în regulă, pentru că de foarte multe ori s-au angajat cheltuieli şi contracte fără a exista în spate sume de bani şi fără a exista buget alocat”, a explicat Cătălin Nechifor.
El a spus că la sfârşitul lunii octombrie 2012, primăriile aveau arierate de 400 de miliarde de lei vechi, însă în momentul de faţă acestea au crescut semnificativ, suma finală urmând să fie anunţată în şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean.
„Aşa cum am mai spus, filosofia bugetară a Guvernului USL este ca în această perioadă să încercăm să scoatem cât mai mult la lumină aceste datorii, în aşa fel încât într-o bună zi să ştim cum stăm cu adevărat. Constatăm faptul că mai există foarte multe facturi care apar din când în când. Mai sunt foarte multe lucrări care au fost executate fără să aibă procese verbale de recepţie parţială sau finală. Efortul pe care îl facem acum este într-adevăr foarte mare şi este exact în sensul însănătoşirii economiei româneşti. Pentru că atât timp cât statul, prin administraţiile publice, are datorii către firme private, acestea la rândul lor îşi blochează activitatea economică, pentru că la rândul lor nu îşi pot plăti furnizorii sau subcontractorii. Şi demersul nostru este unul cât se poate de corect, pentru că în felul acesta închidem acest lanţ al circulării banilor publici”, a mai spus Nechifor.
El a explicat că în urma centralizării datelor cu privire la arieratele primăriilor s-a constatat că sunt mai multe companii sucevene care au de încasat sume mari de bani de la primării, datorii acumulate în perioada 2008 – 2012.
Preşedintele CJ Suceava a spus că o parte din aceste facturi care au ieşit acum „la iveală” provin şi de la lucrările efectuate de unele firme în urma inundaţiilor din anii 2008 şi 2010. Cătălin Nechifor a mai precizat că în condiţiile în care s-a constatat o creştere semnificativă a arieratelor primăriilor, este necesară o analiză a modului în care au apărut acum aceste noi datorii pe care primăriile le au către diverse firme. „Sunt datorii acumulate în perioada 2008 – 2012 despre care noi nu avem garanţia că ar fi înregistrate în contabilitate şi la Finanţe, şi atunci suntem obligaţi să facem verificări încrucişate cu cei de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice”, a mai spus Nechifor.
Mai multe primării sucevene nu mai au bani de salarii
Pe de altă parte, preşedintele CJ Suceava a mai spus că mai multe primării din judeţ nu mai au bani pentru plata salariilor până la sfârşitul anului. Cătălin Nechifor a declarat că pentru rezolvarea acestei probleme, Prefectura şi Consiliului Judeţean Suceava au solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor sumele necesare pentru plata acestor salarii, astfel încât angajaţii din primării să-şi poată primi banii.
„Am solicitat această asistenţă financiară de la Guvern pentru că vrem să fim siguri că nici un angajat al acestor primării nu se va afla în situaţia de a nu-şi putea încasa salariul în perioada sărbătorilor de iarnă. Şi sunt convins că se vor găsi soluţii la nivel de Guvern în acest sens”, a încheiat Nechifor.