Universul copiilor fără copilărie, ale căror visuri au început să renască la Rădăuţi

Universul copiilor fără copilărie. Aşa ar putea fi numit Aşezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” de la Rădăuţi, un loc în care 113 minori, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, sunt legaţi de aceeaşi soartă, de aceeaşi suferinţă, acelaşi zbucium interior, care-i face să se învinovăţească pentru greşelile părinţilor, pentru faptul că au fost părăsiţi, dar care, surprinzător, le dau puterea de a ierta şi de a-i scuza pe cei care le-au dat viaţă şi apoi i-au aruncat într-o lume necunoscută şi prea aspră pentru sufletul lor sensibil.

Încep să trăiască cu adevărat
Sunt peste 100 de copii care şi-au pierdut părinţii, visurile, zâmbetul, dar care au găsit un adăpost, o familie, la Rădăuţi. Copii orfani sau proveniţi din familii sărace, care au trecut prin adevărate drame sufleteşti, au găsit la Aşezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” un pat unde să-şi odihnească trupurile firave, de multe ori purtând urmele unor corecţii primite de la „cei dragi”, unde primesc hrană, sunt duşi la şcoală şi ajutaţi să viseze din nou.
Unii dintre copii abia acum încep să trăiască cu adevărat, să simtă iubirea aproapelui, să aibă cineva încredere în ei, să li se dea responsabilităţi şi apoi să fie lăudaţi sau dojeniţi pentru ceea ce au făcut, să fie consideraţi oameni, şi nu „o marfă” de care să te desparţi atunci când vrei să pleci în străinătate şi nu ai cum să iei în bagaj fiinţa care te-a transformat în părinte, copilul.

„Familia” cu peste o sută de copii
Curajul şi încrederea că sunt copii minunaţi, că pot să viseze şi că pot să-şi ducă la îndeplinire un vis, că pot să râdă cu poftă, că pot să danseze, să cânte, să plângă, dacă simt asta, să se roage, fără ca cineva să râdă în batjocură de ei, să-i umilească, le sunt insuflate de oamenii pe care-i au în jur, oameni care „cu timp şi fără timp” lucrează cu ei şi pentru ei, fără să se plângă că este greu sau că este prea mult.
Am stat de vorbă şi am reuşit să-i cunoaştem mai bine pe copiii de la Rădăuţi, împreună cu arhidiaconul Iustin Tănase, directorul executiv al Aşezământului de copii „Sf. Ierarh Leontie”, şi cu maica Ecaterina, psihologul complexului.
Directorul aşezământului de copii ne-a spus că acesta a fost deschis în septembrie 2011, prin purtarea de grijă a părintelui Arhimandrit Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana şi ctitorul întregului complex. Au fost aduşi 104 copii, provenind din centre de plasament din judeţ. „Nu a fost uşor. Copiii care au ajuns la noi aveau, unii dintre ei, probleme de comportament, alţii nu reuşeau să se obişnuiască cu o nouă casă, după ce ani la rând au stat în alte centre de plasament, cu un alt regim. Noi nu aveam experienţa necesară de a lucra cu astfel de copii, cu anumite traume, aşa că a fost o luptă. Unii copiii s-au adaptat la noi, alţii au plecat în centrele de unde au fost aduşi. Cei care au rămas sunt ca într-o familie. S-au reîntâlnit aici fraţi care erau internaţi în centre de plasament din localităţi diferite”, ne-a povestit arhidiaconul Iustin Tănase.
El ne-a spus că, pentru a putea funcţiona legal Aşezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie”, a fost nevoie de înfiinţarea Fundaţiei Umanitare „Sf. Ierarhi Leontie şi Teodosie”, sub patronajul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi. În acest moment, aşezământul de copii funcţionează cu dublă finanţare: de la Consiliul Judeţean Suceava, cu care există un parteneriat, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, şi de la Biserica Ortodoxă, prin Fundaţia Umanitară „Sf. Ierarhi Leontie şi Teodosie”.

Poveşti care nu se uită
Fiecare copil care locuieşte în aşezământul de la Rădăuţi are o poveste, de cele mai multe ori nefericită. Unii dintre ei sunt orfani de ambii părinţi sau de un părinte, în timp ce celălalt i-a părăsit, alţii au fost lăsaţi să se chinuiască sub cerul liber, flămânzi, împinşi spre cerşetorie, iar alţii au „evadat” din sărăcia în care erau îngropaţi din ce în ce mai mult de cei care le-au dat viaţă. Acum au o familie lărgită, în care sunt incluşi educatorii, psihologii, medicii, asistenţii, personalul centrului, circa 50 de persoane, care au grijă de sufletele lor.
Nu pot da uitării durerea, dorul de mamă, dorul de o vorbă bună, care de multe ori nu a venit niciodată de la cei care le-au dat viaţă, dar în minte lor a existat mereu speranţa. La noua „casă”, copiii primesc şi ajutor spiritual, de la preotul Emanuel Rădăşan, slujitorul bisericii care se află în centrul aşezământului pentru copii, şi la care pot apela de ori câte ori simt nevoia să vorbească, să se spovedească, să se roage.

Mama la închisoare, copiii în centru
Un caz recent este cel în care trei fraţi au fost aduşi la aşezământul de la Rădăuţi, după ce mama lor a dat foc la casă, punându-i şi pe ei în pericol. Femeia era depresivă, iar pentru gestul ei necugetat plăteşte acum cu închisoarea. Pentru că nici o rudă nu a dorit să aibă grijă de cei trei minori, două fetiţe şi un băiat, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 11 ani, fraţii au fost trimişi la Rădăuţi, de Direcţia de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului Suceava.
Maica Ecaterina, psihologul aşezământului de copii, absolventă a Academiei de Ştiinţe Economice şi a Facultăţii de Psihologie, cu master în psihologia copilului, cea care le citeşte în suflet acestor copii, le este cel mai bun prieten, alături de părintele Iustin, cum îi spun copiii directorului centrului, absolvent de teologie, cu master în comunicare şi, acum, cursant al unui master în asistenţă socială.
„Aceşti copii sunt mult mai sensibili. Au un deficit de afectivitate. Cu cei mari, care au trecut de 14, 15 ani, se lucrează mai greu. Au deja o anumită formare. Se văd rezultate şi în cazul lor, dar noi ne punem mari speranţe în cei mici, de la 2 anişori, pe care îi formăm aici. Este dureros să vezi cum povestesc despre părinţi, cât de dor le este de ei şi cum le găsesc mereu scuze pentru faptul că i-au părăsit. Unii au fost în familie. Au fost dezamăgiţi şi s-au întors la noi”, ne-a povestit maica Ecaterina.

Salvată, după o operaţie dificilă pe cord
Alţi patru fraţi, din zona Fălticeni, au ajuns să fie primiţi în aşezământul de copii de la Rădăuţi, după ce mama a dispărut de-acasă, i-a abandonat, iar tatăl, cu probleme grave de sănătate şi alcoolic, nu a avut cu ce să-i crească. Două fete şi doi băieţi, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 9 ani, şi-au unit destinele într-un alt loc, unde se agaţă de orice speranţă că nu vor mai fi chinuiţi de foame, de lipsuri, de frig, de frică, nu vor fi izgoniţi din casă.
Nu toţi copiii care ajung la Rădăuţi sunt sănătoşi. Unii au nevoie de logoped, de kinetoterapeut, majoritatea de psiholog. Claudia a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală urgentă pe cord. Operaţia a avut loc în luna martie a acestui an, la Tg. Mureş, iar acum micuţa din clasa a V-a poate să spună că viaţa ei s-a schimbat radical. Fetiţa, după cum ne-a povestit maica Ecaterina, provine dintr-o familie cu patru copii. „Ea trebuia operată cu doi ani în urmă, aşa că atunci când am ajuns cu ea la spital, se afla într-un stadiu avansat al bolii, care-i punea viaţa în pericol. Operaţia a reuşit, iar Claudia se simte foarte bine. Chiar a doua zi după operaţie a împlinit 11 ani. Copiii din aşezământ, fără să li se ceară, au dorit să meargă la biserica Aşezământului, pentru a se ruga pentru viaţa colegei lor. M-au impresionat”, ne-a povestit maica Ecaterina. Mama fetiţei este plecată la muncă în străinătate, unde şi-a refăcut viaţa şi mai are un copil, iar tatăl celor patru fraţi îi vizitează foarte rar.

Traumatizaţi de bunică
Alţi trei fraţi au fost aduşi la Rădăuţi în stare jalnică, după ce fuseseră ţinuţi chiar şi legaţi de bunica maternă, flămânzi, umiliţi, femeia fiind cu gradul I de handicap. Frăţiorii, doi băieţi şi o fetiţă, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 8 ani, erau foarte bolnavi, rahitici, speriaţi. Pentru unul dintre ei a fost nevoie de internare în spital, unde i s-au administrat transfuzii cu sânge, pentru a fi reechilibrat medical. Mulţi dintre copiii care sunt aduşi direct din familii sunt plini de păduchi, râie, diverse boli din cauza mizeriei şi a mediului în care au fost ţinuţi.
La Rădăuţi au fost instituţionalizaţi şi trei fraţi aduşi de la Ostra, unde se aflau într-un centru pentru minori delicvenţi, pentru deviere de comportament. Pentru că cei din conducerea aşezământului de la Rădăuţi au observat că fraţii, mai ales băiatul de 17 ani, are un „fond bun”, este un tânăr responsabil, a fost ajutat să depăşească traumele copilăriei, să devină „elevul de bază” al centrului, un exemplu pentru ceilalţi copii.

Proiect pilot la Rădăuţi, parteneriat Stat - Biserică
Reprezentantul aşezământului de copii ,,Sf. Ierarh Leontie”, arhidiaconul Iustin Tănase, ne-a spus că proiectul social care se derulează la Rădăuţi este un proiect pilot pe ţară  datorită parteneriatului Stat – Biserică, care oferă, în condiţii foarte bune de colaborare, asistenţă socială unui număr atât de mare de beneficiari, într-un singur loc.
În opt case locuiesc câte 10-12 copii, în două case câte 14 copii. Copiii sunt repartizaţi pe vârste. Ei sunt duşi şi aduşi cu mijloacele de transport puse la dispoziţie de Mănăstirea Bogdana la şcolile din Rădăuţi.
Maica Ecaterina ne-a mai spus că toţi copiii sunt antrenaţi în activităţi extraşcolare, excursii, cercuri de desen, pictură, calculatoare, sport.
„Toţi au un deficit de afectivitate, nu au visuri, nu ştiu ce vor face în viitor, iar noi încercăm, prin terapia în grup, dar şi terapia individuală, stând de vorbă cu fiecare în parte, devenind prietenul, dar şi confidentul lor, omul de încredere, să-i ajutăm să vadă din nou lumina şi speranţa în ceea ce va urma în viaţa lor. Avem copii foarte buni la învăţătură, copii premianţi, copii care au fost aleşi şefi de clasă. Noi mergem la şedinţele cu părinţii, la serbările copiilor, le asigurăm tot materialul didactic ce li se cere la şcoală. Lumea nu trebuie să facă diferenţă între un copil de la aşezământul nostru şi un alt copil din comunitate. Sunt egali. Au aceleaşi drepturi şi obligaţii la şcoală şi trebuie priviţi şi apreciaţi corect, după valoarea lor”, a completat maica Ecaterina.
Nu are nimeni dreptul să „ucidă” visul unor copiii care, deşi nu au familia aproape şi sunt ajutaţi să crească de Biserică, îşi doresc să ajungă pe podium, la doar 6 anişori, să devină medici, pentru că iubesc copiii şi vor să-i ajute, la doar 11 ani, să devină regizori, actori sau arhitecţi. Este dreptul lor să viseze şi obligaţia noastră să-i sprijinim şi să-i respectăm.