Patronul unui bar şi o cerșetoare s-au ales cu dosare penale, în urma unei acţiuni a Poliţiei Fălticeni, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Acţiunea a avut loc în cursul zilei de joi, între orele 09.00 – 12.00 şi 19.00 – 22.00, şi a vizat prevenirea faptelor antisociale pe raza municipiului Fălticeni.
Claudia M., de 35 de ani, din judeţul Iaşi, a fost prinsă cerşind pe raza municipiului şi cum nu era pentru prima oară când a fost găsită de oamenii legii cu mâna întinsă, apelând la mila trecătorilor, tânăra s-a ales cu dosar penal.
Cu subsemnatul la poliţie va da şi patronul unui bar din Fălticeni, Constantin S., de 60 de ani, localnic, în localul căruia se difuza muzică ambientală, fără a poseda autorizaţie eliberată de UCMR-ADA.
Respectivul administrator de firmă va fi cercetat pentru infracţiuni la Legea 8/1996 privind drepturile de autor.
În urma acțiunii de joi a polițiștilor fălticineni, s-au aplicat 75 de amenzi în valoare totală de 12.940 de lei, cele mai multe fiind la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost suspendate două permise de conducere şi un certificat de înmatriculare a fost reţinut.
(12 nov 2012, 00:17:22
Interlop: Vand droguri, femei, dau bani cu camata, tot ce se poate. Vreo problema sefu?
Politia: Nu!
Politia: Ce faci tu infractorule periculos? Asculti muzica in local? Ai dat de dracu!