Aleile parcului dendrologic Şipote, care duc spre Cetatea de Scaun a Sucevei, au fost curăţate ieri de gunoaiele aruncate de trecători şi de mormanele de frunze căzute din copaci.
Mai mult, pentru ca aleile să aibă un aspect îngrijit, spaţiile verzi de pe laterale au fost curăţate, cu utilaje speciale.
Campania de curăţenie de toamnă în parcul Şipote a început ieri, la amiază, cu aleea principală, de lângă McDonalds, de acolo urmând să fie curătaţe şi aleile secundare.
Viceprimarul Gavril Vîrvara, în atribuţiile căruia se numără salubrizarea Sucevei, a spus că deşi Parcul Şipote nu este al primăriei, există totuşi o datorie morală de a se face curăţenie acolo:
„Parcul Şipote este cel mai mare parc din municipiu şi multă lume merge acolo să se recreeze. Chiar zilele acestea am văzut foarte mulţi oameni care s-au bucurat de vremea frumoasă plimbându-se pe aleile din parc. Ne dorim preluarea acestui parc de la Direcţia Silvică pentru a amenaja acolo o zonă de agrement, căutăm soluţii, dar până atunci nu putem să-l lăsăm de izbelişte”.
Drept urmare, o echipă de zece angajaţi ai firmei de salubrizare Rosal s-a ocupat ieri de toaletarea şi curăţenia parcului Şipote, operaţiunea urmând să fie reluată chiar anul acesta, dacă se va dovedi necesar, până la căderea zăpezii.
( 6 nov 2012, 11:43:30
frumos si civilizat.Era si o tabara de copii.Dupa 90 s-a transformat intr-o groapa de gunoi.Asteptam cu interes trecerea parcului de la Directia Silvica la Pimarie(se tot incearca din 90 dar nu se reuseste).