În apropierea Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc va fi instalată în scurt timp o statuie nouă. Aceasta îl înfățișează pe Ion Hălăuceanu, voinicul de legendă despre care se spune că este întemeietorul Câmpulungului.
Statuia îl arată pe Hălăuceanu în portul țărănesc al vremurilor apuse, cu toporișca în mâna dreaptă și cu piciorul pe capul balaurului pe care legenda povestește că l-a ucis în aceste locuri.
Sculptura este opera maestrului Ion Maftei și, potrivit afirmațiilor autorului, s-a născut dintr-o inițiativă privată. Toate cheltuielile sunt suportate de scriitorul câmpulungean Vasile Sfarghiu, un mare iubitor al acestor meleaguri, care și-a dedicat o bună parte din viață studierii istoriei și obiceiurilor locului. ”A fost ideea dumnealui, eu doar o pun în practică. Primăria va contribui cu locul de amplasare și cu soclul pe care vor sta personajul și coloanele ce reprezintă brazi, din spatele lui”, ne-a spus maestrul Maftei.
Lucrarea este realizată din gresie de Doabra, adusă special din comuna Vama, de la 20 km distanță. Valoarea sa ”de piață” la final este estimată de artistul Maftei la peste 5.000 de euro. Ansamblul va avea în final 5 metri înălțime cu tot cu soclu, iar maestrul Maftei spune că ”dacă ține cu mine vremea și nu mă lasă sculele”, va fi încheiată peste o săptămână sau două. Artistul lucrează deja de o lună în aer liber, indiferent de vreme, pentru a finaliza statuia înainte de sosirea iernii.
O dezvelire ceremonială a statuii pe amplasamentul său definitiv, la începutul străzii ce poartă numele eroului legendar, ar putea fi organizată în cadrul festivităților de 1 Decembrie.