O investiţie de zeci de milioane de euro, Galleria Mall, în oraşul cu cele mai multe centre comerciale pe cap de locuitor – Suceava, este scoasă la vânzare după doar câţiva ani de activitate, la un preţ de criză.
Dezvoltatorul israelian Globe Trade Center (GTC) a luat decizia de a vinde trei dintre mall-urile pe care le deţine în România, din Piatra Neamţ, Suceava şi Buzău, care, în ultimii ani, s-au confruntat cu dificultăţi din cauza scăderii vânzărilor.
"Fiecare dintre cele trei proprietăţi are suprafeţe nete închiriabile cuprinse între 10.000 şi 14.000 metri pătraţi, în timp ce toate celelalte proprietăţi construite ale GTC au suprafeţe închiriabile care depăşesc 30.000 metri pătraţi şi sunt mai mult orientate spre chiriaşii internaţionali. GTC a decis să se concentreze pe centrele comerciale mari pe fondul schimbării condiţiilor pieţei, din cauza costurilor de operare relativ mari pentru proprietăţile mici şi mixul lor diferit de chiriaşi care duc la lispa unei sinergii cu activele mai mari pe care grupul le reţine", a declarat, într-un comunicat, Alain Ickovics, preşedintele comisiei de supraveghere al GTC.
Primul mall sub brandul Galleria a fost deschis la Buzău, în septembrie 2008, iar câteva luni mai târziu, în primăvara anului 2009, a fost inaugurat şi Galleria Suceava, în urma unei investiţii de 25 de milioane de euro. Galleria Piatra Neamţ a fost deschis la începutul lunii septembrie 2009. Investiţia a fost de 20 de milioane de euro. GTC mai deţine şi mall-ul Galleria din Arad, inaugurat anul trecut.
Cele patru mall-uri din România erau evaluate la 84 de milioane de euro la sfârşitul anului, iar valoarea acestora s-a diminuat în primele şase luni cu 12 milioane de euro, la 72 milioane de euro. Mall-urile totalizează 69.000 metri pătraţi, cu o rată de ocupare de 89%.
Cumpărătorul celor trei mall-uri româneşti este un investitor privat internaţional, iar înţelegerea de vânzare se aşteaptă a fi încheiată în primul trimestru din 2013. Valoarea tranzacţiei este estimată la 6-7 milioane de euro pentru fiecare din cele trei centre comerciale, din care Suceava deţine cea mai mică suprafaţă comercială: Galleria Buzău (13.400 mp), Piatra Neamţ (12.800 mp) şi Suceava (10.800 mp) .
"Tranzacţia va duce la îmbunătăţirea fluxului de numerar, a profitului şi a pierderii de 3 până la 4 milioane de euro pe o bază anuală, de când proprietăţile au mers pe pierdere. În urma tranzacţiei, GTC recunoaşte o pierdere din reevaluare de 19 milioane de euro în trimestrul al treilea din acest an. În acest caz, GTC a ales o îmbunătăţire operaţională imediată în locul conservării pe termen lung, pe fondul actualelor condiţii ale pieţei", se menţionează în comunicat.
GTC este dezvoltatorul străin cu cele mai multe proiecte finalizate în România. Compania a investit în cele şapte proiecte din portofoliu circa 377 mil. euro. Este vorba despre complexul de birouri City Gate, ansamblurile rezidenţiale Rose Garden şi FeliCity şi centrele comerciale Galleria din Arad, Suceava, Piatra Neamţ şi Buzău. La acestea se adăugă primele două clădiri de birouri moderne din Bucureşti, Europe House şi America House, pentru care israelienii au încasat în urma vânzării circa 100 mil. euro.
GTC a mai construit în România proiectele de birouri Europe House, America House şi City Gate, toate în Bucureşti.
( 3 nov 2012, 22:31:54