Un copil în vârstă de 9 ani a fost lăsat fără telefonul mobil, în plină zi, în timp ce se deplasa pe o alee din apropierea pieţei agroalimentare din cartierul George Enescu (Piaţa Mică) al municipiului Suceava.
Fapta s-a petrecut duminică, în jurul orei 15:00.
Victima mergea cu telefonul în mână, iar la un moment dat de copil s-a apropiat un minor în vârstă de 15 ani, care i-a smuls telefonul şi a fugit. Autorul, susţine poliţia, a mai avut un complice în persoana unui alt adolescent, de 16 ani.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 600 de lei.
„Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.