Luni, 29 octombrie, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în două zone ale municipiului Suceava. Este vorba de zona centrală şi de mai multe străzi din cartierul George Enescu. Alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă între orele 8.00 şi 16.00.
În Centru vor fi afectate strada Ştefan cel Mare, de la intersecţia cu strada Republica şi până la intersecţia cu strada Curtea Domnească, strada Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu strada Meseriaşilor şi până la intersecţia cu strada Ana Ipătescu, străzile Libertăţii, Meseriaşilor, Plăieşilor, dar şi punctul termic Hotel. Reprezentanţii ACET Suceava spun că întreruperea din această zonă este impusă de o serie de lucrări care vizează implementarea proiectului „Reabilitarea zonei centrale a municipiului Suceava prin creare de parcaje subterane, reabilitare pietonal şi străzi”.
O altă zonă care va rămâne fără apă potabilă este cartierul George Enescu, mai exact străzile Aleea Jupiter şi Aleea Lalelelor şi punctul termic George Enescu 4/3/2.
În acest caz, măsura sistării furnizării apei potabile s-a luat ca urmare a lucrărilor de montare a aparatelor de măsură a debitelor de apă consumată la blocul 118, scările A şi B.