La Şcheia vor fi sărbătorite duminică, 28 octombrie, 14 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Anunţul a fost făcut de primarul comunei, Vasile Andriciuc, care a precizat că cele 14 cupluri au în total 34 de copii, 48 de nepoţi şi doi strănepoţi. Cel mai în vârstă fin, pe nume Vasile Onciu, are 78 de ani, iar cel mai tânăr, Vasile Morar, are 71 de ani. Potrivit lui Andriciuc, cuplurile “de aur” vor avea parte de o slujbă de mulţumire la Biserica Sfinţii Mihail şi Gavriil din Mihoveni şi de o masă la o pensiune din localitate. De asemenea, cuplurile vor primi câte o diplomă, un buchet de flori şi o sticlă de şampanie. Până acum, Vasile Andriciuc a mai „năşit” 238 de cupluri „de aur” din Şcheia, care au în total 599 de copii, 1.130 de nepoţi şi 215 strănepoţi. „Acum suntem la a şaptea ediţie a nunţii de aur. Facem asta în semn de respect pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, pentru ceea ce au făcut ele pentru comunitatea noastră. Sunt modele de urmat în viaţă pentru generaţia tânără”, a spus Vasile Andriciuc.