Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Românii par blestemaţi să trăiască în zodia turnătorilor. Celebra şi temuta Securitate nu a făcut altceva decât să exploateze la maxim slăbiciunile oamenilor, dar istoria ne arată că au fost şi altfel de turnători. Dărmăneşti este un exemplu mai puţin cunoscut, dar oamenii de aici îşi amintesc nu cu foarte mare plăcere ce s-a întâmplat acum aproape 70 de ani.
Era în perioada în care războiul se ducea pe aceste meleaguri, iar trupele sovietice tocmai intraseră în judeţ.
„Cartierul general” al trupelor sovietice a fost stabilit pe un deal de lângă satul Călineşti-Enache. În pădurile de aici, soldaţii Armatei Roşii au construit un soi de cazemate din lemn, pe care le-au părăsit abia după jumătate de an. Din păcate, a fost o jumătate de an plină de atrocităţi şi suferinţă pentru oamenii din această zonă.
Pentru că nu cunoşteau prea bine zona, sovieticii au „convins” câţiva localnici să le fie alături. În total, au colaborat cu trupele sovietice un număr de zece oameni, iar din acest motiv au rămas în istorie cu denumirea de „disiatnici” (în limba rusă desiat înseamnă zece).
Violurile şi furtul brumei de avuţie pe care ţăranii o mai aveau deveniseră deja o obişnuinţă despre care oamenii au vorbit pe la colţuri încă mulţi ani după ce războiul s-a încheiat.
Marginalizaţi de săteni după război
La Dărmăneşti, o parte din atrocităţi i-au avut complici chiar pe cei numiţi „disiatnici”, adică pe oamenii locului. Astăzi nu mai trăieşte nici unul dintre ei, dar stigmatul turnătoriei ordinare pe care au acceptat-o a rămas ca o pecete neagră.
„Erau soldaţi de la noi din sat care, după ce frontul s-a rupt şi au rămas fără unitate, au preferat să se întoarcă acasă. Disiatnicii i-au vândut la ruşi şi astfel au fost luaţi şi trimişi înapoi pe front. Unii dintre ei nu s-au mai întors niciodată”, a povestit un bătrân din Dărmăneşti.
Deşi bărbatul îi ştie pe toţi cei zece turnători, preferă să nu le rostească numele, în semn de respect pentru urmaşii acestora, care nu au nici o vină pentru ce s-a întâmplat acum 70 de ani.
Turnătoria nu s-a oprit doar la a-i vinde pe cei care s-au întors de pe front. Sovieticii au aflat şi unde îşi ascundeau oamenii animalele, pe care le luau cu forţa şi îi lăsau pe localnici să sufere de foame.
„Dacă voiai să te plângi, nu aveai cui s-o faci. Toţi de la primărie, jandarmii şi ceilalţi erau plecaţi în sudul ţării. Noi am fost lăsaţi la cheremul ruşilor”, şi-a mai amintit bătrânul din Dărmăneşti.
Pentru serviciile prestate faţă de sovietici, „disiatnicii” au primit o serie de avantaje. Toate acestea aveau să pălească după război, când turnătorii au fost practic izolaţi de comunitate.
„La nunţi şi la hore, când apăreau disiatnicii aproape nimeni nu vorbea cu ei. Băieţii din sat, când îi prindeau singuri, îi băteau de le suna apa în cap. Şi unii dintre copiii lor au avut de suferit şi au fost marginalizaţi. Pentru noi, a fost o ruşine ce s-a întâmplat. Cum să ne vândă tocmai ai noştri la ruşi?”, s-a întrebat retoric unul din ultimii bătrâni din Dărmăneşti care au trăit acele vremuri cumplite.
