O junincă în vârstă de un an şi jumătate, din rasa de vaci de carne Charolaise, aparţinând unui gospodar din comuna Dorna Arini, a fost repusă pe picioare după ce a suferit o fractură de membru şi a stat în ghips mai bine de o lună de zile. Medicul veterinar Petrea Dulgheru, cel care a pus în ghips viţica, spune că o astfel de intervenţie, în condiţiile în care a fost pe deplin reuşită, este cel puţin o premieră naţională. Evoluţia bovinei, de la momentul în care a fost pusă în ghips şi până la ziua în care acesta i-a fost scos, a fost înregistrată video.
„Este un mesaj că oricând în medicină este loc de încercat”
După cum a declarat doctorul Petrea Dulgheru, la finele lunii august un prieten din Dorna Arini, Dinu Lupu, l-a sunat disperat că una din cele trei bovine din rasa franceză de carne Charolaise pe care le-a achiziţionat a căzut într-o prăpastie, având unul dintre membre rupt. În condiţiile în care vorbim de un animal care l-a costat pe proprietar în jur de două mii de euro, şi a cărui valoare creşte exponenţial odată cu greutatea, soluţia abatorului era un dezastru.
Doctorul a constatat că bovina avea o fractură completă de radius şi ulnă, însă a avut încredere că animalul poate fi totuşi salvat. Primele două tentative de a pune piciorul vacii în ghips au eşuat, însă la a treia încercare lucrurile au mers bine. După mai bine de o lună de zile, timp în care bovina a dat semne vizibile de revenire, pe 30 septembrie ghipsul a fost scos.
Petrea Dulgheru a declarat: „Este un caz unic în România, să salvezi o bovină cu fractură de radius şi ulnă. Am întrebat la centrele universitate şi toţi specialiştii mi-au zis că animalul merge la abator. Eu am zis nu şi până la urmă bovina nu a mers la abator, ci merge pe picioarele ei. Este un mesaj că oricând în medicină este loc de încercat. Niciodată nu trebuie să spui nu, speranţa moare ultima...”.
În momentul de faţă bovina, care are 20 de luni, cântăreşte în jur de 500 de kilograme şi are o valoare de piaţă de aproximativ 2.200 de euro.
Cal cu fractură, salvat acum 35 de ani
Medicul veterinar Dulgheru spune că în urmă cu mulţi ani a mai pus în ghips piciorul unui cal.
“Acum 35 de ani am mai pus un cal în ghips. Era un pur sânge de la Mangalia adus la Şipote şi care a avut o fractură de falangă. A stat 48 de ore agăţat într-o prăpastie şi am reuşit să-l pun în ghips şi a mai trăit încă nouă ani”, a declarat Petrea Dulgheru.
La cabaline, însă, astfel de intervenţii au mai fost realizate, asta pentru că între cele două animale, deşi aproximativ la fel de masive, există diferenţe semnificative. Caii, spre deosebire de bovine, pot sta în picioare perioade foarte lungi de timp şi, în aceste condiţii, care osul se prinde mult mai uşor.
Opinia unui specialist în chirurgie veterinară
L-am contactat ieri telefonic, pentru un punct de vedere avizat, pe prof. univ. dr. Ioan Burtan, profesor în chirurgie veterinară din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară Iaşi.
Acesta s-a arătat surprins de reuşita colegului de la Suceava.
„La animalele mari fracturile sunt considerate incurabile şi în special la bovină, care nu poate sta un timp mai îndelungat în picioare. La cabaline au mai fost cazuri, dar la bovine nu am mai întâlnit astfel de situaţii. Dacă a reuşit să salveze o bovină cu o astfel de fractură nu pot decât să-l felicit pe colegul de la Suceava”, a declarat profesorul în chirurgie veterinară. El a găsit ca o posibilă explicaţie a reuşitei vârsta fragedă a animalului, condiţii în care osul s-a prins relativ repede.
(24 oct 2012, 12:25:50