Nici bine nu s-a terminat cu nebunia ridicării la nivel a capacelor de canalizare şi a gheigherelor pluviale că străzile recent asfaltate au început să fie blocate de o altă lucrare, similară - ridicarea la nivel a capacelor Romtelecom.
Numai că, în vreme ce capacele de canal ridicate la nivel până acum au creat o mulţime de probleme în trafic deşi blocau doar câte o bandă de circulaţie, acum, din cauza amplasării unora pe mijlocul străzii, este necesară închiderea unui întreg sens de mers.
Mai exact, este vorba de închiderea unui sens de mers de pe Calea Unirii, de la Bazar până în zona Carrefour, pe o perioadă de trei zile.
În urma discuţiilor conducerii primăriei cu constructorul, s-a luat decizia ca operaţiunea să fie făcută la finele săptămânii, începând de sâmbătă, 27 octombrie, pînă luni, inclusiv.
„Trebuie să facem şi acest lucru. Am produs atâta deranj întreaga vară, mai rezistăm cât să facem şi această lucrare, pentru că şi capacele celor de la Romtelecom trebuie ridicate la nivel”, a spus primarul Ion Lungu.
Operaţiunea de ridicare la nivel a capacelor Romtelecom, care trebuia făcută de companie, pe cheltuială proprie, a început săptămâna trecută, după ce firma de telecomunicaţii a încheiat un contract cu constructorul ce s-a ocupat de asfaltare.
(24 oct 2012, 11:13:11