Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 24 oct 2012 - Anul XVII, nr. 249 (5154)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Scrisoare anonimă

Rectorul Universităţii Suceava, ameninţat cu dezvăluiri despre un plagiat dacă micşorează salariile

Rectorul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, prof.dr.ing. Valentin Popa, şi prorectorul Mihai Dimian au fost ameninţaţi, printr-o scrisoare anonimă, că vor fi făcute publice acuzaţii de plagiat şi autoplagiat dacă vor fi micşorate salariile şi vor fi făcute disponibilizări la universitate.

În textul scrisorii anonime se arată că mai mulţi "colegi universitari" au apelat la sprijinul unei agenţii specializate care să facă verificări privind activitatea publicistică şi de cercetare din cadrul facultăţii unde activează rectorul Valentin Popa, iar după primele verificări ar fi fost descoperite lucrări de autoplagiat, plagiat şi publicarea aceluiaşi articol în mai multe publicaţii cu titlul schimbat în cazul mai multor cadre didactice, între care rectorul şi prorectorul.

În scrisoarea anonimă rectorul este avertizat ca până în 1 noiembrie să transmită tuturor cadrelor didactice din universitate un e-mail din care să rezulte că nu vor fi micşorate salariile şi nu vor fi făcute disponibilizări, i se mai cere "să elimine din comportament atitudinea sfidătoare la adresa colegilor", în caz contrar urmând să suporte consecinţele publicării în presă a materialelor plagiate.

 

Rectorul infirmă acuzaţiile de plagiat

Rectorul sucevean a transmis, la rândul său, tuturor cadrelor didactice din Universitate o copie a acestei scrisori şi un răspuns prin care infirmă acuzaţiile de plagiat.

El a explicat că în anul 2007 a publicat un articol, iar ulterior autorii acestui articol au fost invitaţi de o editură din străinătate să publice un material în formă extinsă şi completată cu determinările experimentale ce probează cele susţinute în concluziile articolului publicat.

Rectorul a precizat că articolul iniţial avea cinci pagini, iar conţinutul său a fost dezvoltat şi completat astfel încât a rezultat un capitol de carte de 19 pagini, în care este citat şi articolul iniţial.

"Întrucât măsurătorile experimentale s-au concentrat în special pe partea de determinare a vitezei de deplasare, titlul a fost modificat în mod corespunzător", precizează Valentin Popa, care subliniază că majoritatea editurilor mari procedează similar, publicând lucrări prezentate la conferinţe în forma extinsă, în reviste sau cărţi.

El susţine că întreaga sa producţie ştiinţifică este vizibilă şi toţi colegii au la dispoziţie în mod gratuit programul TURNITIN pentru verificarea originalităţii lucrărilor, iar licenţa programului a fost cumpărată pentru toate cadrele didactice şi studenţii universităţii motiv pentru care în cazul unor verificări nu trebuie cheltuite fonduri sau implicate agenţii.

 

Rectorul Popa: Nu s-a discutat niciodată despre disponibilizarea cadrelor didactice

Rectorul universităţii sucevene mai arată că îşi dedică activitatea sa în această funcţie pentru a îndeplini planul managerial cu care a câştigat alegerile pentru funcţia de rector şi că există măsuri de eficientizare financiară a programelor de studii şi de creştere a nivelului de cercetare desfăşurat de cadrele didactice din universitate, pentru a face faţă descreşterii finanţării de la buget şi a descreşterii numărului de studenţi bugetaţi în 2011.

"Nu s-a discutat niciodată la nivel de conducere despre disponibilizarea cadrelor didactice. Ar fi ridicolă o astfel de discuţie în condiţiile în care doar 53 la sută din posturile din statele de funcţiuni sunt ocupate de titulari", mai arată rectorul în mesajul transmis cadrelor didactice din universitate.

Valentin Popa a declarat corespondentului MEDIAFAX că îşi rezervă dreptul să se sfătuiască cu colaboratorii săi şi să decidă ulterior dacă va face o plângere penală în acest caz.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Rectorul Universităţii Suceava, ameninţat cu dezvăluiri despre un plagiat dacă micşorează salariile.
 Vizualizări articol: 2086 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.20/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.2 din 10 voturi
Rectorul Universităţii Suceava, ameninţat cu dezvăluiri despre un plagiat dacă micşorează salariile3.2510

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei