Administratorul special al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, Eugen Girigan, a anunţat în cursul zilei de ieri că această firmă a început să aibă din nou profit, după o perioadă de trei ani în care s-au înregistrat doar pierderi. Girigan a amintit că SC Drumuri şi Poduri SA, care are ca unic acţionar Consiliul Judeţean Suceava, este în momentul de faţă în insolvenţă, însă în ultimele luni a reuşit să-şi revigoreze activitatea. Trebuie spus că Eugen Girigan a fost numit administrator special al acestei firme de către actuala conducere USL a Consiliului Judeţean. El a declarat că în perioada 2006 – 2008, firma a avut un profit total de 12,7 milioane, iar după ce conducerea Consiliului Judeţean Suceava a fost preluată de PDL, între anii 2009 şi 2011 au fost înregistrate pierderi de 13,7 milioane de lei. Administratorul special al SC Drumuri şi Poduri SA a spus că atunci când a preluat această funcţie, firma avea datorii totale de şapte milioane de lei, care trebuie achitate în şase tranşe, în termen de trei ani.
„În momentul de faţă, noua conducere a Consiliului Judeţean Suceava îşi doreşte redresarea societăţii. Recent am încasat un debit de peste un miliard de lei vechi de la Primăria Siret, bani alocaţi de către administraţia judeţeană. De asemenea, am primit deja banii de la Consiliul Judeţean, 1,17 milioane de lei, pentru plata primei rate la datoriile pe care le avem”, a explicat Eugen Girigan. El a adăugat că, de când a fost numit administrator special, au fost plătite la zi salariile celor 130 de angajaţi ai firmei şi au fost efectuate lucrări în valoare de cinci milioane de lei.
Girigan a spus că în momentul de faţă nu a fost calculat profitul firmei pe lunile septembrie şi octombrie, însă sunt premise ca firma să fie profitabilă. Administratorul special al firmei a declarat că fiind în insolvenţă, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava nu poate participa la licitaţii, însă poate efectua lucrări în calitate de subcontractor. El a anunţat că SC Drumuri şi Poduri SA a subcontractat de la SC Transporturi Auto Botoşani lucrările de întreţinere pe timp de iarnă a drumurilor din zonele Suceava, Gura Humorului şi Rădăuţi. Eugen Girigan a arătat că firma va scoate la vânzare 20 din cele 50 de baze de producţie pe care SC Drumuri şi Poduri SA le are în judeţ, banii obţinuţi urmând să fie folosiţi pentru plata datoriilor. Girigan a ţinut să sublinieze că SC Drumuri şi Poduri SA Suceava poate fi redresată, astfel încât să poată participa din nou la licitaţii pentru lucrări de drumuri şi poduri.
Nechifor îl acuză pe Gheorghe Flutur că a vrut să falimenteze SC Drumuri şi Poduri SA
La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, l-a acuzat pe fostul şef PDL al administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, că a vrut să falimenteze SC Drumuri şi Poduri SA.
„În momentul de faţă, la SC Drumuri şi Poduri SA avem rezultate palpabile şi sperăm să readucem firma pe o linie de plutire, astfel încât să participe din nou la licitaţii. Şi putem demonstra acum că în perioada mandatului trecut, intenţia a fost clară de a falimenta această companie. Şi tot ce am construit noi, au reuşit să consume cei de la PDL când au fost la conducerea judeţului”, a declarat Nechifor.
El a adăugat că SC Drumuri şi Poduri SA este o companie extrem de importantă pentru judeţul Suceava, deoarece poate angaja forţă de muncă locală şi poate aduce venituri administraţiei judeţene. Cătălin Nechifor a mai precizat că există şanse ca în perioada următoare să se facă noi angajări la SC Drumuri şi Poduri SA.
(22 oct 2012, 07:28:04