Direcţia Agricolă Suceava a realizat o analiză privind preţul mediu de referinţă al produselor agricole care se vând în judeţ, situaţia fiind necesară pentru evaluarea în lei a arendei, dar având şi scopul de a combate specula, prezentă în această perioadă în care a fost secetă, iar producţiile nu sunt foarte mari.
Analiza s-a bazat pe preţurile cerute de producători şi pe cele din pieţele de tip angro. Conform analizei Direcţiei Agricole Suceava, în momentul de faţă preţurile medii de referinţă sunt următoarele: grâu – 0,90 lei kilogramul, orz – 0,90 lei kilogramul, porumb boabe – 0,85 lei kilogramul, cartof – 0,80 lei kilogramul, fasole boabe – 5,50 lei la kilogram, varză – 0,40 lei kilogramul, ceapă – 1,50 lei kilogramul, morcovul – 1,50 de lei kilogramul, tomate – 2 lei la kilogram, ardei gras – 2,5 lei la kilogram, castraveţi – 1,5 lei kilogramul, mere – 1,80 lei kg, sfeclă de zahăr – 0,15 lei kg, lucernă, trifoi, fân – 0,35 lei kg, borceag – 0,35 lei kg.
Vasile Schipor, directorul Direcţiei Agricole Suceava, a explicat că, în condiţiile anului greu pentru agricultură, în toată ţara există tendinţe de speculare a pieţei, astfel că este nevoie ca aceste preţuri medii să fie cunoscute, pentru ca atât producătorul, cât şi cumpărătorul să nu fie înşelaţi.
Producţiile medii la hectar în judeţ
Datele contabilizate de Direcţia Agricolă Suceava arată că producţiile medii obţinute în acest an la principalele culturi vor fi sub media ultimilor ani, fapt explicabil în condiţiile de secetă accentuată şi căderi de grindină pe 7% din suprafaţa agricolă a judeţului.
La grâu, producţia medie obţinută în judeţ este de 2.926 de kilograme la hectar, la o medie de 3.200 de kilograme la hectar în ultimii ani. La cartof, recoltat de pe 94% din suprafeţe, producţia medie este de 13,3 tone la hectar, cu patru-cinci tone sub medie, în timp ce la porumb, cel mai puţin afectat de secetă, recoltat deocamdată doar în proporţie de 90%, producţia medie este de 3,5 tone la hectar.
Vasile Schipor a declarat: „În condiţiile de anul acesta putem spune că avem producţii bune, cu atât mai mult dacă ne raportăm la alte judeţe, care au rezultate mult mai slabe”.