Ancheta derulată de Direcţia de Sănătate Publică Suceava la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică de la Costâna, unde şase asistaţi social şi un asistent medical s-au îmbolnăvit de TBC, s-ar putea finaliza cu sancţiuni pentru pneumologul sucevean Maria Muha, care ar putea fi destituită din funcţia de coordonator judeţean al programului de tuberculoză. Doctoriţa Maria Muha este acuzată de conducerea DSP de prost management al cazurilor de TBC şi de gestionare defectuoasă a fondurilor alocate pentru programul de tuberculoză.
Aparat de radiologie nou, abandonat în depozitele dispensarului TBC din Suceava
Concret, pneumologului sucevean i se reproşează că a permis extinderea focarului, prin neinformarea la timp a conducerii DSP cu privire la îmbolnăvirile înregistrate la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică de la Costâna, ea având datoria să semnaleze situaţia corect, de la primul caz, având în vedere că este vorba de o unitate publică. Pe de altă parte, doctoriţa Maria Muha este acuzată că nu s-a implicat suficient în aprovizionarea cu materiale şi consumabile (filme, reactivi etc.) a dispensarului TBC din Suceava, unde sunt luaţi în evidenţă bolnavii cu tuberculoză, şi că nu a luat măsuri pentru darea în folosinţă a unui aparat de radiografie nou, care de ani de zile zace nefolosit în depozitele dispensarului.
„Dacă se dovedeşte că are vreo vină, eu propun schimbarea ei din funcţie”, a spus Abiţei.
Amplu control pe linie de igienă sanitară la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică
Şeful DSP Suceava a adăugat că la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică de la Costâna se va derula un amplu control pe linie de igienă sanitară, care urmează să identifice deficienţele înregistrate la acest capitol, în urma verificărilor urmând să se stabilească şi măsurile care se impun pentru limitarea numărului de îmbolnăviri.
La Costâna au fost semnalate şapte cazuri de TBC în rândul asistaţilor social şi al salariaţilor. Deşi primul caz a fost înregistrat în data de 16 ianuarie, Direcţia de Sănătate Publică nu a aflat de focar decât săptămâna trecută, când a fost consemnată ultima îmbolnăvire. Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică se află în subordinea Consiliului Judeţean şi găzduieşte 195 de asistaţi social.