Un bărbat în vârstă de 74 de ani este cercetat penal pentru tăiere ilegală de arbori după ce s-a constatat că din pădurea proprietate a acestuia au fost doborâţi 85 de arbori nemarcaţi. În cursul zilei de miercuri, poliţiştii din Moldoviţa au fost sesizaţi de un lucrător al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava că pe raza Cantonului Silvic Laureşin, din cadrul Ocolului Silvic Moldoviţa, a fost identificată o tăiere masivă de arbori.
În prezenţa proprietarului terenului, Ioan T., în vârstă de 74 de ani, localnic din Moldoviţa, s-a constatat că recent au fost tăiaţi ilegal 85 de arbori specia răşinoase, fiind calculat un prejudiciu de aproape 25.000 de lei.
Conform anchetei poliţiei, „materialul rezultat nu a fost găsit la faţa locului, proprietarul refuzând să ofere relaţii despre destinaţia acestuia. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de proprietar cu privire la săvârşirea infracţiunii de <tăiere ilegală de arbori>”.
(12 oct 2012, 13:45:32
DUBLA AFACERE,DRUMURI DISTRUSE CE TREBUIE REFACUTE SI JAF SILVIC PE CONTINUITATE.
DESPRE ZONA FD.MOLDOVEI-BOTUSU MARE SAU OBCIOARA,LUCINA-NIMIC???