Un bărbat în vârstă de 38 de ani, căruţaş, a sfârşit tragic după un cumplit accident rutier, atelajul cu care se deplasa fiind făcut bucăţi de un tir care venea cu viteză din spate. Accidentul rutier s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 5.10, pe DN 2E, pe raza localităţii Capu Codrului.
Căruţa, în care se aflau fraţii Ioan şi Gheorghe Buga, ambii din Berchişeşti, se deplasa pe direcţia Fălticeni - Gura Humorului. Din spatele lor venea un tir marca MAN, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Baia Mare, Ferenc Culcsar.
Şoferul a observat târziu atelajul, care a fost pur şi simplu spulberat de colos. Unul dintre tinerii din căruţă a fost proiectat din atelaj şi a scăpat cu viaţă, suferind doar leziuni uşoare. Ioan Buga, în vârstă de 38 de ani, cel care conducea căruţa, a decedat însă pe loc.
Poliţiştii rutieri care au declanşat o anchetă la faţa locului au găsit două elemente reflectorizante care erau dispuse în partea din spate a căruţei. De asemenea, bărbatul în vârstă de 38 de ani care a decedat era îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă. Mai trebuie precizat şi că atelajul hipo se deplasa pe un drum pe care este interzisă circulaţia căruţelor.
Pe de altă parte, ancheta preliminară a scos în evidenţă şi o posibilă culpă a şoferului.
Conform inspectorului principal Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, şoferul tirului circula cu viteză neadaptată la condiţiile de trafic de noapte, existând probabilitatea să fi avut viteză peste limita legală.
Poliţiştii care au efectuat măsurători la faţa locului au constatat că vehiculul greu s-a oprit la aproximativ 70 de metri după impact, un indiciu privind viteza cu care se deplasa tirul.
Totuşi, viteza exactă cu care se deplasa şoferul de tir ar putea fi stabilită doar în urma unei expertize de specialitate.
DN 2E, şoseaua care leagă Fălticeni de Gura Humorului prin Cornu Luncii, este una care se află de ani de zile între drumurile pe care se petrec foarte multe accidente. Asta pentru că drumul este de bună calitate şi are multe porţiuni întinse, fără curbe, care îi îmbie pe şoferi să circule cu viteză.
În cazul tragicului accident de ieri dimineaţă poliţiştii de la Serviciul Rutier continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs.
( 6 oct 2012, 11:29:17