Agricultura judeţului se află într-o situaţie limită, din cauza secetei în multe zone arăturile devenind imposibil de realizat. Ţărani şi fermieri care cultivă suprafeţe mari de teren se roagă să plouă şi se gândesc cu groază la ce se va întâmpla dacă se va repeta situaţia de anul trecut, când toată toamna a fost deosebit de secetoasă. Diferenţa este că, în 2011, în luna august a plouat, în timp ce în 2012, la început de octombrie se poate vorbi deja de o secetă puternică.
Conform datelor contabilizate de Direcţia Agricolă Suceava, seceta se manifestă cel mai puternic în zonele Udeşti-Liteni-Dolhasca şi Salcea-Dumbrăveni-Siminicea.
Gheorghe Abogătoaie, proprietarul societăţii agricole Plop-Agro din Plopeni, ne-a relatat o situaţie foarte sumbră.
„Cine a putut să are până acum poate semăna cât de cât, însă acum practic nu se mai poate ara. Eu am reuşit să ar 150 hectare şi să le însămânţez cu grâu şi mai am încă 50 de hectare de arat. Apoi mai am de arat pentru lucrările de primăvară aproape cinci sute de hectare. Nu putem decât să aşteptăm să plouă, e o situaţie foarte grea. Dacă nu plouă, nu se va mai ara, iar grâul nu va încolţi. Vin vremuri grele şi pentru noi, fermierii, dar şi pentru consumatori, deoarece producţiile se anunţă reduse”.
Gheorghe Abogătoaie s-a plâns de faptul că subvenţiile nu se dau la timp, arătând că subvenţia pe motorină pentru trimestrul II nu a fost virată nici până acum.
El a explicat că din cauza secetei a realizat arăturile cu un consum de 35 de litri de motorină la hectar, faţă de 22-23 de litri în mod normal.
Cel mai puternic efect al secetei: producţii slabe la cereale
Din datele adunate de Direcţia Agricolă Suceava rezultă că în judeţ au fost arate până acum, pentru însămânţări de toamnă, 15.500 de hectare de teren, dintr-un total de 21.570 de hectare care ar trebui arate.
Au fost însămânţate până acum o sută de hectare cu orzoaică, 350 de hectare cu orz, 8.000 de hectare cu grâu, secară şi triticale, 1.500 de hectare cu plante de nutreţ, 650 de hectare de legume şi 600 de hectare de rapiţă. În total, până acum au fost însămânţate 11.400 de hectare, dintr-un total de peste 21.000 care au urma să fie lucrate.
Vasile Schipor, directorul Direcţiei Agricole Suceava, spune că recomandarea sa pentru cultivatori este să nu are sau să însămânţeze teren, ci să mai aştepte căderi de precipitaţii, chiar dacă este destul de târziu.
„Acum pur şi simplu nu se poate intra pe ogor. La arat ies bolovani mari, se rup plugurile… Cred că o să fie probleme mari cu producţia de grâu, de cereale în general. Se mai poate aştepta o săptămână-două şi ne rugăm să plouă, asta este tot ce putem face”.
El a arătat că în ultimele zile au căzut precipitaţii pe zona Rădăuţi-Siret, însă în nici un caz acestea nu sunt suficiente.