Mihai Gherman (23 de ani), alias „Porcu”, din comuna Şcheia, individul care a înjunghiat grav doi tineri în restaurantul Vama Veche, căuta etnobotanice la masa victimelor, susţin surse din rândul anchetatorilor.
Reţinut pentru 24 de ore, Gherman a fost arestat preventiv ieri după-amiază pentru tentativă la omor deosebit de grav.
De la ce a pornit tot scandalul
Potrivit anchetatorilor, scandalul din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la restaurantul Vama Veche, a fost provocat chiar de către Gherman, care, în stare avansată de ebrietate, s-a dus la masa victimelor şi le-a cerut să-i vândă etnobotanice.
Cezar Huţanu (24 de ani) şi Andrei Gheaţă (23 de ani), cei doi tineri înjunghiaţi, ambii fără ocupaţie, erau la o masă de la etajul restaurantului, împreună cu un prieten de-al lor. I-au spus lui Gherman că e o confuzie şi atunci a izbucnit tot scandalul.
„Porcu” s-a dezbrăcat la bustul gol şi a început să-i ameninţe pe cei trei tineri. Apoi, a început să arunce înspre masa acestora cu sticle şi veselă.
Scandalul s-a mutat la parterul localului, când victimele şi amicul acestora au coborât, iar unul dintre ei l-a lovit cu un scaun pe Dumitru Elvis Rostaş (23 de ani), un tânăr care se afla împreună cu Mihai Gherman. „Porcu” a ieşit afară din local şi a cerut ajutorul unui alt tânăr care se afla într-un autoturism taxi, însă acesta din urmă a refuzat să se implice în scandal.
Dornic de răzbunare şi cu mintea îmbibată de alcool, Gherman a intrat înapoi în restaurant, a scos un briceag şi i-a înjunghiat în zona abdominală pe cei doi tineri.
Potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale localului, deşi răniţi, cei doi tineri înjunghiaţi au ripostat şi l-au „şifonat” pe atacatorul lor, după care au chemat ambulanţa.
Agresorul nu îşi mai aminteşte nimic
Cezar Huţanu şi Andrei Gheaţă au fost preluaţi de ambulanţieri şi transportaţi la „Urgenţele” Spitalului Judeţean, unde au fost supuşi în aceeaşi noapte unor intervenţii chirurgicale, fiind internaţi apoi pe secţia de Reanimare.
Pentru că viaţa celor doi tineri înjunghiaţi a fost pusă în pericol, procurorii l-au pus sub acuzare pe Mihai Gherman sub acuzaţia de tentativă la omor deosebit de grav.
Anchetatorii nu exclud ca „Porcu” să fi fost şi sub influenţa etnobotancielor.
La audieri, Gherman nu îşi mai amintea mare lucru din ceea ce s-a întâmplat în acea noapte la Vama Veche.
De altfel, anchetatorii au aşteptat câteva ore ca Mihai Gherman să se trezească din beţie, pentru a-l putea audia.
( 2 oct 2012, 12:31:58