Un tânăr în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins în toiul nopţii, mergând pe o stradă din municipiul Suceava, cu un cuţit în lungime de 29 de centimetri, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Respectivul individ, Ilie Vartolomei, din comuna Mitocu Dragomirnei, era în stare de ebrietate şi a fost prins de o patrulă mixtă poliţie-jandarmerie, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1:30, pe strada Narciselor din cartierul Zamca.
Potrivit poliţiei, Vartolomei va fi cercetat penal pentru portul fără drept al cuţitului în locuri publice, în împrejurări în care s-ar fi putut primejdui viaţa şi integritatea corporală ale persoanelor.
( 2 oct 2012, 22:24:46