Familia care a fost la un pas de tragedie: În Franţa ne-am născut a doua oară

Accidentul care a avut loc la începutul lunii septembrie pe o autostradă din Franţă a zguduit opinia publică din România şi a ţinut prima pagină a ziarelor timp de mai multe zile. Pe 2 septembrie 2012, un autocar plin cu români s-a răsturnat pe o autostradă din Franţa, cele mai multe dintre victime fiind din judeţul Suceava. Bilanţul oficial arăta că nu mai puţin de 20 de suceveni au fost răniţi şi transportaţi la spitalele din Franţa, unii dintre aceştia fiind în stare extrem de gravă.

Printre cei care au fost la un pas de moarte în urma accidentului din Franţa sunt şi membri ai familiei Semenciuc din Suceava, Adela, de 44 de ani, şi copii acesteia, Adrian, de 19 ani, şi gemenii Sabina şi Sergiu, de 10 ani. Cei patru şi-au petrecut o vacanţă de o lună şi jumătate în Spania, unde tatăl copiilor este plecat la muncă, iar în momentul producerii accidentului se întorceau acasă pentru a se pregăti pentru începerea şcolii. După aproape o lună de la tragedia din Franţa, clipele de coşmar din acele momente sunt încă proaspete în memoria lor, iar fiecare dintre ei încă mai are răni vizibile produse în urma accidentului. Adela are o mână fracturată şi mai multe coaste rupte, băiatul de 19 ani are o mână rănită, fetiţa de 10 ani are un picior rupt, iar celălalt băiat are mai multe răni la cap, la picioare şi la mâini.

Şi-a salvat fraţii şi mama

Eroul familiei este fără doar şi poate Adrian, fratele cel mai mare. Cu mâna stângă încă bandajată, plină de rănile de la frecarea de asfalt şi de la cioburi, şi cu tendoanele de la degete fracturate, Adrian Semenciuc povesteşte cu greu despre acele momente în care a fost la un pas de moarte. Îşi aduce aminte că în momentul producerii accidentului, atât el, cât şi mama şi fraţii său dormeau. „Mă aflam lângă fratele meu. Dormeam toţi patru. La un moment dat am auzit nişte ţipete şi o huruială puternică”.

Adrian povesteşte că din instinct l-a cuprins cu o mână pe Sergiu, fratele său, şi i-a strâns capul la pieptul său. Un gest care probabil i-a salvat viaţa lui Sergiu, care ar fi fost strivit în timpul accidentului. „Din instinct, nu am realizat nici eu ce fac, l-am strâns pe fratele meu cu mâna. L-am adus cu capul lângă pieptul meu. Şi atunci am simţit cum se lasă autocarul într-o parte şi un val de cioburi a căzut peste noi. Şi după aia mi-am scos mâna de sub capul lui, m-am ridicat şi am văzut vreo doi-trei oameni care mai erau în picioare, şi am realizat că s-a răsturnat autocarul. Dumnezeu a făcut ca să-l acopăr. Eu nu am realizat ce fac.

După aia l-am bătut peste obraz şi l-am întrebat dacă e bine. A ridicat capul spre mine, era plin de sânge pe faţă şi a spus <Da, sunt bine>. Şi atunci mi-am dat seama că nu are nimic la coloană, l-am luat de sub braţ, l-am ridicat şi l-am dus spre turelă, pe unde se putea ieşi din autocar. L-am dus pe el în faţa turelei şi a rămas blocat. Nu a putut să facă nici un gest”, povesteşte Adrian.

Acesta îşi aduce aminte că imediat s-a dus să o scoată din autocar şi pe sora sa, Sabina, fiind ajutat de încă un bărbat să o scoată din autocar. „După aia m-am dus la mama. Era cu faţa în jos, cu picioarele prinse pe sub scaune şi numai din cot ce se putea ridica. Am prins-o şi pe ea de mână şi uşor am reuşit să o scot şi pe ea”, îşi mai aduce aminte Adrian.

Probleme lui nu sunt nici pe departe de a fi rezolvate, având în vedere că încă nu îşi poate folosi mâna stângă. Are tendoanele fracturate, iar degetele şi le poate mişca doar foarte puţin. Adrian povesteşte că va trebui să facă recuperare, iar dacă situaţia nu se va îmbunătăţi, va fi necesară o nouă intervenţie chirurgicală la mână. El mai spune că starea în care se află nu îi permite în momentul de faţă să se întoarcă la şcoală, Adrian fiind elev în clasa a XII-a  la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.

Mama a fost despărţită de copii imediat după producerea accidentului

Mama copiilor îşi aduce aminte că unul dintre cele mai grele momente pe care le-a trăit în Franţa a fost acela în care a aflat că cei trei copii ai săi nu sunt împreună cu ea în spitalul în care a fost transportată. Adela Semenciuc spune că dormea atunci când s-a produs accidentul, amintindu-şi că s-a trezit întinsă pe autostradă, alături de copiii săi. „Toţi se văitau. Vedeam oameni cu bucăţi de carne spânzurate pe ei, cu mâinile şi picioarele rupte. Băiatul meu mic avea rană la cap şi avea sângele curs peste un ochi. I s-a închegat, era cu ochiul închis şi în momentul acela credeam că nu mai are ochiul. Eram disperată”, povesteşte Adela.

Ea a adăugat că nu i-a venit să creadă când a aflat că cei trei copiii nu sunt împreună cu ea, în acelaşi spital. „Eu nu ştiam că ei nu sunt în spital cu mine. Cred că seara sau a doua zi dimineaţa am aflat că nu sunt cu mine. Când a venit soţul, mi-a spus că doi dintre ei sunt într-un spital la 100 de kilometri depărtare, iar cel mai mic şi mai fricos era singur în alt spital”. Adela ne-a mai spus că soţul său, împreună cu consulul României la Marsilia, Ioan T. Morar, a reuşit ca în câteva zile să-i aducă pe cei trei copiii alături de ea.

Acum, după ce a ajuns acasă, femeia spune că se bucură că nu a fost mai rău: „Mulţumim lui Dumnezeu că suntem în viaţă”. Povesteşte că în România au fost aduşi cu un avion militar, însă imediat după ce au ajuns în ţară, ea şi cu băiatul de 10 ani au mai stat o săptămână la un spital din Iaşi, acolo unde Sergiu a fost operat a doua oară.

Copiii au fost aşteptaţi de prieteni şi vecini cu baloane, confeti şi felicitări

Toţi membrii familiei Semenciuc spun că primirea de care au avut parte când s-au întors acasă a fost una extrem de emoţionantă. Primii care au ajuns acasă au fost Adrian şi Sabina, aceştia fiind primiţi de vecini şi prieteni cu felicitări, cu baloane şi confeti.

„Copiii mi-au spus că a fost superb. Era ca la o nuntă. Cu baloane, cu confeti şi cu lumânări. A fost minunat. S-au simţit iubiţi de toată lumea. Şi noi când am venit a doua oară a fost frumos, dar vecinii mi-au povestit că atunci când au ajuns copiii plângea toată lumea”, ne-a mai spus Adela Semenciuc.

Prezenţi alături de ea, cei doi copii de 10 ani, Sabina şi Sergiu, au acum puterea să râdă şi să glumească. Şi aşa cum singuri au spus, de mare ajutor le-a fost modul în care au fost primiţi de ceilalţi copii de la blocul în care locuiesc, cu felicitări de bun-venit şi cu multă dragoste.

Li s-a promis că vor fi aduşi până în faţa uşii, dar au fost nevoiţi să închirieze o maşină

La venirea în România, Adela s-a lovit din plin de sistemul din ţara natală. Dacă în Franţa spun că au fost trataţi impecabil, în ţară au avut marea dezamăgire să constate că din anumite puncte de vedere nu pot fi trataţi în acelaşi fel. Adela ne-a spus că atunci când au plecat din Franţa, consulul României le-a spus că vor fi aduşi până în faţa blocului. Cu toate acestea, după săptămâna pe care au petrecut-o la spitalul din Iaşi, Adela Semenciuc a solicitat o ambulanţă pentru a ajuns la Suceava. Răspunsul pe care spune că l-a primit este mai mult decât halucinant: „Nu suntem în Franţa. Aici suntem în România”. Fără a putea să facă altceva, Adela Semenciuc a fost nevoită să închirieze o maşină particulară pentru a ajunge acasă împreună cu băiatul ei.

O altă problemă a apărut şi atunci când am întrebat-o dacă va primi despăgubiri din partea firmei care deţinea autocarul care s-a răsturnat pe autostrada din Franţa. Adela ne spune că nici până în momentul de faţă nu ştie care a fost cauza exactă a accidentului şi nici dacă vor primi despăgubiri. Totuşi, mama celor trei copii declară că a fost sunată de reprezentanţii firmei respective, care i-au spus că o să le returneze contravaloarea bunurilor pierdute sau distruse în urma accidentului. Nimic însă despre despăgubirile pe care le-ar putea primi pentru suferinţele prin care au trecut. „Ne-au spus să ne facem certificate medico-legale şi să vedem ce se poate recupera. Ne-au telefonat şi ne-au spus că pagubele materiale le vom recupera. Poate că acum e prea repede. Am înţeles că firma e asigurată şi că vor face nişte demersuri să ne dea ceva”.

„În Franţa ne-am născut a doua oară”

Adela Semenciuc ne-a mai declarat că aşa cum îi spune băiatul de 10 ani, în Franţa s-au născut pentru a doua oară. „Nu am cuvinte să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Băiatul cel mic spunea că dacă acum îl întreabă cineva unde s-a născut, nu mai spune că s-a născut în România, ci în Franţa. Viaţa din România s-a dus. El s-a născut acum a doua oară în Franţa. E a doua viaţă a lui”, încheie Adela Semenciuc.