130 de elevi premiaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale vor primi premii în bani. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Alexandru Băişanu a anunţat că premiile vor fi acordate din bugetul acestei instituţii. El a arătat că 19 elevi care au obţinut primul loc la olimpiadele şcolare naţionale vor primi câte 300 de lei fiecare, 15 elevi cu premiul II vor primi câte 250 de lei, iar 16 elevi suceveni care au obţinut locul al III-lea vor primi câte 200 de lei. De asemenea, 77 de elevi suceveni care au reuşit să obţină menţiuni şi premii speciale la olimpiadele şcolare naţionale vor primi câte 150 de lei.
Alexandru Băişanu a arătat că trei elevi suceveni care au obţinut premiile întâi, doi şi o menţiune la olimpiade internaţionale vor primi câte 1.000 de lei, 500 de lei, respectiv 300 de lei.
Băişanu a spus că împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean va fi stabilită data la care vor fi acordate aceste premii, ceremonia urmând să aibă loc la Consiliul Judeţean Suceava.
Vicepreşedintele CJ Suceava a arătat că pe lângă elevii olimpici vor fi premiaţi şi profesorii care i-au îndrumat, acest lucru urmând să aibă loc cel mai probabil în data de 5 octombrie a.c., când este aniversată „Ziua profesorului”.
„Consider că CJ Suceava trebuie să devină o zonă de excelenţă pentru toţi elevii şi profesorii care aduc prestigiu judeţului nostru. Îmi aduc aminte de momentul în care şi eu am fost premiat, numai că atunci premiul a constat în trei cărţi”, a spus Băişanu, care a precizat că a obţinut menţiuni la olimpiadele şcolare de istorie şi filosofie.