Cazul handbalistului înjunghiat în gât în clubul „Ranch”, într-o zonă centrală a Sucevei, precum şi alte evenimente violente petrecute în weekend în municipiul reşedinţă de judeţ au atras atenţia autorităţilor locale asupra fenomenului infracţional.
Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, a convocat ieri, de urgenţă, o şedinţă comună a tuturor organelor de ordine locale şi judeţene, care se vor întâlni astăzi, la sediul Primăriei Suceava.
“Ca urmare a evenimentelor petrecute în ultima perioadă am convocat o întâlnire cu conducerea Poliţiei Judeţene, a Poliţiei Locale şi Jandarmeria pentru a analiza starea infracţională din Suceava. În calitate de primar al municipiului Suceava, voi cere un program de măsuri concret privind reducerea fenomenului infracţional, a actelor de vandalism sau a celor care duc la creşterea criminalităţii, precum tentativa de omor de la Ranch. Voi cere Poliţiei Locale, Judeţene şi Jandarmeriei să acţioneze mai eficient, să înlăturăm actele de vandalism şi cele infracţionale, care nu fac cinste oraşului Suceava”, a declarat Ion Lungu.
Acesta s-a arătat nemulţumit de modul în care au evoluat lucrurile în Suceava în privinţa prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional, considerând că se constată o involuţie, în ciuda măsurilor luate pentru a sprijini organele de ordine.
“Până acum am fost des daţi ca exemplu de oraş în care nu sunt probleme deosebite în privinţa ordini şi disciplinei. Nu ştiu de ce au apărut atât de multe exemple negative în ultimul timp, iar noi, ca municipalitate, ne confruntăm adeseori cu problema huliganismului şi actelor de vandalism.
Vrem să conturăm o strategie clară în care să prevenim asemenea evenimente şi ne asigurăm că cei care le fac vor avea parte de măsurile cuvenite”, a adăugat edilul sucevean.
Una din principalele măsuri luate de Primăria Suceava pentru păstrarea ordinii publice şi sporirii siguranţei cetăţenilor este montarea celor 108 camere video de supraveghere în mai multe zone cheie din municipiul reşedinţă de judeţ, imaginile înregistrate de acestea fiind puse la dispoziţia Poliţiei şi a procurorilor.
Funcţionarea clubului „Ranch”, sub semnul întrebării
Suspendarea activităţii clubului „Ranch” ar putea fi o altă consecinţă a evenimentelor petrecute sâmbătă noapte, când handbalistul Beniamin Maruseac a fost înjunghiat în clubul în care petrecea alături de mai mulţi prieteni, într-un caz asemănător celui al handbalistului Marian Cozma, ucis într-un club din Ungaria.
Şeful municipalităţii sucevene a cerut ieri o analiză detaliată a funcţionării restaurantului „Ranch”, în care s-au petrecut mai multe evenimente neplăcute în ultimul timp, în funcţie de constatări urmând să fie luată o decizie, care ar putea fi chiar de închidere a clubului pe o anumită perioadă de timp.
“Trebuie să vedem care ar fi cauzele evenimentelor violente petrecute acolo, care sunt condiţiile de autorizare şi alte aspecte, să putem lua măsuri pentru a preveni actele de huliganism sau infracţionale”, a precizat ieri Ion Lungu.
Tentativa de omor de sâmbătă noapte, ultima dintr-un şir de violenţe
Clubul „Ranch” şi-a câştigat nefericitul renume de a fi un cuib al violenţelor.
În clubul în care se ascultă manele se adună foarte mulţi indivizi dubioşi, inclusiv din localităţile limitrofe Sucevei, şi, pe fond de consum de alcool, aceştia se încaieră pentru a-şi plăti poliţe mai vechi.
Aurel Munga, bărbatul în vârstă de 30 de ani din Şcheia care l-a înjunghiat în gât sâmbătă noapte pe handbalistul în vârstă de 18 ani, a fost arestat preventiv ieri de Tribunalul Suceava pentru 29 de zile. Cu o zi înainte, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-a pus sub acuzare pentru infracţiunea de tentativă de omor după ce s-a constatat că atacul îi putea fi fatal victimei.
A invocat autoapărarea
În faţa anchetatorilor, el a susţinut că a fost în autoapărare, declarând că a fost atacat de mai mulţi tineri de la masa victimei. Surse judiciare au precizat însă că această variantă nu stă în nici un caz în picioare, împotriva sa existând probe clare care arată că a reacţionat foarte violent după o simplă discuţie contradictorie. Pe de altă parte, bărbatul în vârstă de 30 de ani a recunoscut comiterea faptei şi a declarat că o regretă.
Reamintim că, potrivit anchetei poliţiei, tânărul handbalist care a fost înjunghiat, Beniamin Mircea Maruseac, se afla la o masă cu trei prieteni, într-un separeu al localului, alături, la cealaltă masă, aflându-se un alt grup de tineri din comuna Şcheia, de etnie romă, însoţiţi de patru femei.
La un moment dat, un tânăr de 16 ani, aflat la masă cu victima, ar fi scuipat înspre cei de la masa alăturată, moment în care Aurel Munga a reacţionat violent. Mai întâi l-a lovit pe minorul de 16 ani, iar când Beniamin Maruseac a intervenit pentru a aplana conflictul, a scos un cuţit şi l-a lovit de două ori, o dată în gât şi a doua oară în ureche.
În condiţiile în care Beniamin Mircea Maruseac este frate cu Daniel Maruseac, în vârstă de 31 de ani, care a fost implicat, ca agresor, în altercaţii foarte violente în acelaşi club, s-a luat în calcul şi varianta unei răzbunări, însă, au precizat anchetatorii, atacul violent de sâmbătă nu are nici o legătura cu celelalte răfuieli din club.
Poliţia a cerut limitarea programului de funcţionare a clubului încă din luna aprilie a acestui an
După un alt episod sângeros de la Clubul Ranch, din 16 aprilie a.c., poliţiştii au propus Primăriei Suceava, cea care a emis şi poate şi retrage autorizaţia de funcţionare, o limitare a programului, pentru preîntâmpinarea unor alte acte de violenţă. Iniţial nu a mai fost nevoie de o limitare a programului după ce în urma unui control pe linie economică s-a constatat că unitatea nu foloseşte case de marcat. Garda Financiară Suceava a dispus atunci suspendarea activităţii clubului pentru trei luni de zile, însă administratorul a contestat măsura de sancţionare în instanţă. Conform legii, activitatea a fost reluată până când judecătorii se vor pronunţa definitiv asupra legalităţii sancţiunii aplicate de Garda Financiară Suceava.
(25 sep 2012, 11:13:09