Pentru zeci de copii de clasele I-IV din judeţul Suceava drumul zilnic până la şcoală înseamnă câte 10 kilometri parcurşi pe jos, şi asta pentru că şcolile din localităţile unde locuiesc au fost desfiinţate, iar copiii nu beneficiază de microbuze şcolare care să le asigure transportul la ore.
O situaţie de acest fel se înregistrează la Bogdăneşti, unde elevii Şcolii cu clasele I-IV Plopi, aflată în construcţie, vor parcurge 5 kilometri până la şcoala din centrul comunei şi apoi încă alţi cinci kilometri înapoi până acasă şi asta în fiecare zi.
La fel stă situaţia şi în oraşul Milişăuţi, unde 20 de copii din Coturi –Bădeuţi fac zilnic câte cinci kilometri pentru a ajunge la şcoala de centru unde învaţă. Primăria din Milişăuţi nu dispune de un microbuz şcolar funcţional pentru transportul acestor copii, iar ei sunt nevoiţi să parcurgă drumul până la şcoală pe marginea unei şosele naţionale, un drum intens circulat şi fără trotuare.
Nici în localitatea din Gura Putnei nu există microbuz şcolar pentru transportul elevilor la şcoală. Unitatea de învăţământ din această localitate se află în reabilitare, iar cei 144 de elevi ai instituţiei de învăţământ trebuie transportaţi zilnic la şcoala de centru. În aceste condiţii, primăria din localitate s-a văzut nevoită să închirieze două microbuze cu care să facă zilnic câte trei transporturi, de câte 12 kilometri fiecare, pentru a-i duce pe toţi elevii la ore.
În judeţul Suceava sunt 90 de microbuze şcolare
Situaţii similare, în care elevii fac naveta la şcoală pe jos sau cu căruţe ori cu maşini închiriate se înregistrează în mai multe zone din judeţul Suceava, cu precădere în localităţile izolate, de munte, unde, din cauza drumurilor forestiere, inaccesibile transportului auto, copiii trebuie să meargă mai mulţi kilometri pe jos, pentru a ajunge la şoseaua principală şi pentru a fi preluaţi apoi de maşini.
Judeţul Suceava are în dotare 90 de microbuze şcolare,din gama Fiat şi Ford, din loturile repartizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, începând cu anul 2006. Majoritatea acestora sunt utilizate pentru transportul elevilor din localităţile în care nu funcţionează unităţi şcolare sau nu sunt organizate diferite niveluri de şcolarizare.
Având în vedere complexitatea reţelei şcolare a judeţului Suceava şi particularităţile geografice şi de infrastructură, parcul de maşini şcolare ar trebui suplimentat cu cel puţin 20 de maşini, iar localităţile care au solicitat microbuze şcolare sunt Berchişeşti, Cornu Luncii, Bogdăneşti, Oniceni, Valea Moldovei, Şcheia, Liteni, Muşeniţa, Dărmăneşti, Putna, Horodnic de Jos, Milişăuţi, Vama, Dorna Candrenilor, Şaru Dornei.
Maşini defecte în mai multe localităţi
Deşi unele şcoli au fost dotate cu microbuze destinate transportului elevilor, gradul lor mare de uzură, cauzat fie de vechimea maşinilor, fie de starea proastă a drumurilor pe care au circulat, face imposibilă utilizarea lor corespunzătoare în acest an şcolar.
La Milişăuţi şi Pleşeşti, microbuzele sunt nefuncţionale din cauza gradul ridicat de uzură, vechime în exploatare şi deteriorare continuă din cauza drumurilor impracticabile parcurse în traseele pe care circulă.
La Mănăstirea Humorului, Vicovu de Sus şi Zamostea microbuzele şcolare sunt deteriorate din cauza numărului mare de elevi transportaţi şi numărului mare de curse şi de kilometri parcurşi zilnic.