Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost încarceraţi în arestul poliţiei, în baza a doua mandate europene de arestare emise de autorităţile din Italia şi Germania, unul fiind acuzat de activităţi mafiote în Italia, iar celălalt de furturi de peste 600.000 de mărci germane.
Cei doi, Virgil Apetrei, în vârstă de 27 de ani, din comuna Crucea, şi Petru Mancaş, de 41 de ani, din comuna Horodniceni, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar ieri au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Magistraţii Curţii de Apel Suceava au decis arestarea preventivă a celor doi pentru cinci zile, în vederea procedurilor de extrădare.
Acuzat că făcea parte din gruparea mafiotă “Clanul Armato”
Pe data de 25 august a.c., Tribunalul Santa Maria Capua Vetere a emis un mandat european de arestare pe numele suceveanului Virgil Apetrei. Acuzaţia autorităţilor italiene: organizaţie criminală mafiotă.
Din primele date furnizate de italieni, Virgil Apetrei ar fi intrat într-o organizaţie mafiotă “Clanul Armato”, al cărei scop era de a-i extorca pe antreprenorii din provincia Caserta, cerându-le taxe de protecţie.
Tânărul din Crucea a negat acuzaţiile ce i se aduc, explicându-le magistraţilor că a fost cercetat şi în Italia pentru aceste fapte şi s-a luat măsura libertăţii supravegheate.
La finalul cercetărilor, a mai spus Apetrei, a fost lăsat să se întoarcă în România şi nu i s-a pus nici un fel de interdicţie în spaţiul Schengen.
Virgil Apetrei le-a spus judecătorilor că este de acord cu predarea sa autorităţilor italiene, pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
Arestat în 2012, pentru 16 furturi comise în 2000
Dacă Virgil Apetrei a fost de acord cu extrădarea sa, celălalt sucevean reţinut în baza acuzaţiilor aduse de autorităţile altui stat, Petru Mancaş, s-a opus unei călătorii sub escortă până în Germania, şi acesta susţinând că nu este vinovat.
Bărbatul din Horodniceni este acuzat de Procuratura din Landau -Germania de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt în bandă organizată.
Faptele s-ar fi petrecut în perioada octombrie-noiembrie 2000, iar potrivit autorităţilor germane ai fi vorba de 16 infracţiuni de furt.
Zece dintre acestea au constat în sustragerea mai multor bunuri (unelte, anvelope şi telefoane mobile) de pe proprietăţile unor cetăţeni germani, iar în celelalte şase cazuri, în spargerea unor tiruri din care s-a luat marfă în valoare de 600.000 de mărci germane.
La audieri, Petru Mancaş a declarat că el nu a fost niciodată în Landau, localitatea în care s-ar fi petrecut faptele, şi nici măcar nu a avut paşaport turistic în acea perioadă.
(21 sep 2012, 11:21:28
cine fură de la săraci ... e promovat
străinu' nu-i calic şi nici românu' nu-i haiducit
deci : cine fură-i şi vinovat şi nevinovat!
până şi farmecul nevandabil al furtului a fost furat
nu mai e graţie , tactică , nobleţe
ai totu-i o colecţie de paradoxuri , totu-i motivat
c-ar face altfel ...da' cine să-i înveţe ?
fac efortul de a-mi obstrucţiona efortul ..de-a zâmbi
omu' gură-cască-nghite-n sec citeşte şi se miră
adevăru' e că asfel de sume nu vezi în fiecare zi !!!
doar la alte furturi cu alţi actori ce altfel conspiră