Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Dumbrăveni, susţine că a fost pus să facă curat în curtea postului de poliţie din localitate, după care şeful de post din localitate şi un ajutor de-al acestuia l-au bătut cu sălbăticie, lovindu-l cu picioarele şi cu un baston de cauciuc, iar la final l-au urcat în maşină şi l-au abandonat într-un şanţ, deşi victima a cerut o ambulanţă să meargă la spital.
Toate astea, mărturiseşte victima, Dragoş Daniliuc, pentru că nu a vrut să recunoască un furt de care este acuzat de poliţişti.
Audieri cu picioarele şi bastonul de cauciuc
Întreaga poveste s-ar fi petrecut la sfârşitul săptămânii trecute. Vineri dimineaţă, Dragoş Daniliuc a fost luat de acasă cu maşina poliţiei pentru a fi adus la audieri.
Bărbatul povesteşte că după el a venit agentul Cristian Florin Tabarcea, care l-a dus la postul de poliţie şi, cum şeful de post, Cristian Tuduruţă, nu ajunsese încă, agentul l-a pus la treabă.
“Mi-a spus să fac ordine prin curtea postului, să strâng vreascurile de pe jos”, explică Dragoş Daniliuc.
După aproximativ jumătate de oră, continuă sexagenarul, a venit şi şeful de post şi l-au chemat înăuntru, pentru audieri.
Dragoş Daniliuc povesteşte că odată intrat în sediul postului de poliţie, a început să fie acuzat de mai multe fapte, printre care furtul unui butoi de plastic din curtea unei localnice, aceasta din urmă, explică victima, “prietenă bună de-a poliţiştilor”.
“N-am cum să recunosc ceva ce nu am comis. Prima oară am fost lovit de şeful de post cu picioarele în piept, apoi m-a luat la bătaie agentul Tabarcea, care a scos bastonul şi a început să mă lovească din toate poziţiile”, declară bărbatul în vârstă de 60 de ani.
Dragoş Daniliuc, bolnav de diabet, îşi aminteşte că era întins pe jos şi că abia mai putea vorbi de la bătaia pe care a primit-o. Agentul Tabarcea, susţine el, i-a oferit bani, chipurile, pentru că a făcut curăţenie în curtea postului. „Voiau să mă ducă la crâşmă, să mă îmbete, pentru ca eu apoi să nu mai am nimic de zis, însă am refuzat. I-am rugat să mă ducă la spital. M-au scos prin spate, m-au urcat în maşina lor, m-au dus pe un drum izolat şi m-au lăsat acolo, în şanţ”, mai spune bărbatul, care e plin de vânătăi pe corp.
Şi-a scos certificat medico-legal şi a făcut plângere împotriva poliţiştilor care l-au snopit în bătaie.
“Îi este frică să se întoarcă acasă. Nu pot să înţeleg de ce l-au bătut cu atâta înverşunare, ca-n Evul Mediu”
Dragoş Daniliuc a ajuns în cele din urmă la Spitalul Judeţean Suceava, după ce un nepot de-al lui, care l-a văzut bătut măr, a sunat la ambulanţă.
Sexagenarul are şi mai mulţi martori care l-au văzut când a fost luat de poliţie şi, după câteva ore, când a revenit la domiciliu plin de lovituri pe corp. “Abia mergea, făcea câţiva paşi, cădea, şi tot aşa. Vorbea greu şi se vedea că a fost bătut”, explică un tânăr care l-a văzut în acea zi pe Dragoş Daniliuc şi l-a anunţat pe nepotul acestuia.
Aurica Daniliuc, sora reclamantului, povesteşte că l-a găsit pe acesta în spital şi că, după externare, fratele ei a rămas la ea, în municipiul Suceava.
“Îi este frică să se întoarcă acasă, se simte ameninţat. El nu are pe nimeni. Nu pot să înţeleg de ce l-au bătut cu atâta înverşunare, ca-n Evul Mediu”, e revoltată Aurica Daniliuc.
IPJ Suceava a cerut Parchetului să facă cercetări
Reclamaţia lui Dragoş Daniliuc a ajuns şi la urechile mai marilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, care au cerut o anchetă internă în acest caz, cercetările fiind preluate de ofiţeri din cadrul Biroului de Control Intern.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, Dragoş Daniliuc a fost într-adevăr audiat vineri la postul de poliţie din Dumbrăveni, într-o cauză de furt în care bărbatul este suspect.
“A refuzat să dea declaraţii, iar acest lucru a fost consemnat de poliţiştii din localitate într-un proces verbal”, a declarat Epureanu, precizând că în privinţa reclamaţiei de purtare abuzivă a celor doi poliţişti indicaţi de reclamant a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Poliţistul Tabarcea, scandal după scandal
Unul dintre cei doi poliţişti incriminaţi în acest caz, agentul Tabarcea, a mai fost protagonistul unui scandal în urmă cu câteva luni. La mijlocul lunii iulie a.c., agentul de la Dumbrăveni a fost acuzat că, împreună cu alţi indivizi, a participat la agresarea unui tânăr din Văratec - Salcea, a cărui maşină a fost blocată în trafic, iar respectivul, Pavel Hlamagă, în vârstă de 21 de ani, a fost lovit de mai multe ori cu o bâtă în cap, ajungând la spital.
În grupul de atacatori, susţin mai mulţi martori, era şi agentul Cristian Florin Tabarcea, aflat în timpul liber.
„Mergeam din Suceava spre casă şi am văzut că maşina poliţistului Tabarcea, un Audi A6 cu volan pe dreapta, mă urmăreşte. Au încărcat un microbuz cu băieţi şi m-au aşteptat la intrarea în Văratec. Am fost blocat în trafic, maşina mi-a fost fărmată, iar apoi m-au bătut cu bâta. Noi, eu cu fraţii, eram trei, iar ei erau vreo 12, cu tot cu domnul poliţist în civil. După ce am sunat la 112, primii poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au făcut plecat pe colegul lor”, povestea victima la acea vreme.
De cealaltă parte, poliţistul Tabarcea a susţinut că a ajuns întâmplător în zonă, a oprit să vadă ce se întâmplă şi a căzut nevinovat la mijloc în tot acest scandal.
Şi în acest caz, cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
(18 sep 2012, 11:13:38