Directorul general al SC SAB SA Rădăuţi, Lăcrămioara Loghin, este noul administrator public al judeţul Suceava. Lăcrămioara Loghin a fost singurul candidat pentru acest această funcţie la concursul organizat de Consiliul Judeţean Suceava, ea reuşind să obţină 98 de puncte, din 100 posibile. Loghin ar urma să preia funcţia de administrator public începând cu luna octombrie 2012, după ce va demisiona din conducerea firmei rădăuţene. Ea ocupă funcţia de director general al SC SAB Rădăuţi, unul dintre cei mai importanţi producători de alcool şi băuturi alcoolice. Lăcrămioara Loghin este director al SC SAB Rădăuţi din anul 1999, fiind desemnată de patru ori „femeia manager a anului” de către Camera de Comerţ şi Industrie Suceava. În 2005, ea a primit un titlul la nivel naţional de „femeia manager a anului”, acordat de către Consiliul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România.
Lăcrămioara Loghin este de profesie economist, fiind şi auditor financiar, consultant fiscal şi evaluator. Noul administrator public al judeţului Suceava ocupă în momentul de faţă şi funcţia de consilier local în Rădăuţi din partea PSD. Odată cu preluarea postului de administrator public al judeţului, Lăcrămioara Loghin va trebui să demisioneze din deliberativul local rădăuţean.
Postul de administrator public al judeţului Suceava a rămas liber după ce Irina Vasilciuc a plecat din această funcţie odată cu plecarea preşedintelui PDL Suceava, Gheorghe Flutur, de la conducerea Consiliului Judeţean.
Concursul pentru postul de administrator public al judeţului a fost organizat la începutul lunii septembrie a.c.. Viitorul administrator public al judeţului trebuia să fie absolvent de studii superioare în domeniul ştiinţelor economice, să aibă o vechime în specialitate de minim 15 ani, experienţă în management financiar şi să cunoască cel puţin două limbi străine de circulaţie internaţională.
(12 sep 2012, 11:50:39