Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 10 sep 2012 - Anul XVII, nr. 211 (5116)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

La Fălticeni

Profesori şi elevi medaliaţi pentru rezultatele remarcabile la concursurile internaţionale

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Vinerea trecută, Consiliul Local Fălticeni a aprobat acordarea de premii băneşti elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri sportive internaţionale, precum şi profesorilor coordonatori ai acestora. Doi elevi fălticeneni, Constantin Popa şi Ioana Vrânceanu, au obţinut în această vară medalii de aur în competiţii internaţionale.

 

Medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie

Fălticeneanul Constantin Popa, absolvent al Colegiului Naţional „Nicu Gane”, promoţia 2012, a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, ediţia a IX-a, care a avut loc la sfârşitul lunii august în Germania, la Koln. România s-a clasat la această olimpiadă pe primul loc în Europa şi pe locul doi în lume, după Indonezia, din 33 de ţări participante.

Aceasta este cea mai importantă performanţă a lui Constantin Popa la Olimpiada Internaţională de Geografie, el fiind pe lista premianţilor şi la ediţiile anterioare: argint în 2011, în Cehia, şi bronz în 2010, în Taiwan.

Constantin Popa a fost pregătit vreme de patru ani de profesorul dr. Marcel Porof, care este director al Clubului Copiilor şi Elevilor din Fălticeni. Sub coordonarea prof. dr. Marcel Porof, alţi doi elevi de la Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Bogdan Baciu şi Paul Nistor, au câştigat premiul I, medalia de aur şi marele trofeu al Concursului Naţional de Proiecte de Mediu din anul 2011, participând la faza internaţională a concursului din Azerbaidjan. Marcel Porof a primit premiul al doilea al Galei Premiilor în Educaţie 2011, la secţiunea „Profesorul preuniversitar al anului”.

 

Medaliată cu aur la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori

Canotoarea Ioana Vrânceanu, de la CS “Nicu Gane”, pregătită de antrenorii Vasile Avrămia şi Ana Avrămia, a câştigat medalia de aur la proba de patru vâsle la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori, care s-au desfăşurat în luna august la Plovdiv (Bulgaria).

Vasile Avrămia este antrenorul lotului naţional de canotaj şi împreună cu Ana Avrămia a pregătit la baza nautică de la Fălticeni numeroşi tineri care au ajuns campioni naţionali, europeni şi mondiali, printre aceştia numărându-se şi Andreea Birica, sportiva de la CSS “Nicu Gane” care a câştigat în 2011 medalia de aur la Campionatele Europene, alături de echipajul de 8+1, şi Alin Tretiag, care a devenit dublu campion mondial la juniori în 1997 şi campion mondial la tineret în 1999.

 

Cătălin Coman: „Elevii premianţi în competiţii internaţionale sunt ambasadori ai municipiului Fălticeni”

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Gheorghe Coman, iniţiatorul proiectului de hotărâre, a precizat: “În actualul context socio-economic, trebuie să ne recunoaştem valorile, să le recompensăm şi să le motivăm. Aceşti elevi deosebiţi, împreună cu profesorii sau antrenorii lor, sunt adevăraţi ambasadori ai municipiului Fălticeni, prin rezultatele pe care le-au obţinut în acest an. Având în vedere faptul că una dintre priorităţile administraţiei publice locale este performanţa educaţională, am propus alocarea de la bugetul local a sumei de 11.567 de lei pentru premierea lui Constantin Popa, Ioana Vrânceanu, prof. Marcel Porof şi a antrenorilor Vasile Avrămia şi Ana Avrămia. Suma de 11.567 de lei a fost calculată astfel încât, după reţinerea contribuţiilor obligatorii, fiecare persoană premiată să beneficieze de o sumă netă de 2.000 de lei”. 

Prezent la şedinţă, Alexandru Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a spus că s-a simţit mândru şi bucuros să fie în sala de şedinţe când a văzut ordinea de zi. „Îl felicit pe Marcel Porof, îl felicit pe Costel (Constantin Popa – n.r.), pentru răbdarea pe care a avut-o să-l asculte pe colegul meu, Marcel Porof. Cred că de acum încolo toate uşile le vor fi deschise mult mai uşor acestor tineri şi profesorilor lor, pentru că merită”, a spus Alexandru Rădulescu.

La finalul şedinţei de Consiliu Local, cei cinci premianţi au mulţumit executivului şi deliberativului local pentru efortul financiar făcut. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Profesori şi elevi medaliaţi pentru rezultatele remarcabile la concursurile internaţionale.
 Vizualizări articol: 1067 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Profesori şi elevi medaliaţi pentru rezultatele remarcabile la concursurile internaţionale5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei