Zilele Culturii Polone aduc la Suceava o trupă care a cântat alături de celebrele Smokie şi Boney M. Este vorba de Pieczarki, care anul acesta împlineşte 20 de ani de activitate, iar în 1999 a cântat la cel mai mare festival din Polonia „Sistem Woodstock”, în faţa a 200.000 de oameni.
Cunoscut şi ca Ansamblul „Kapela”, în prezent Capela „Pieczarki”, trupa este compusă din câţiva oameni din ţinuturile Żywiec şi Podhale. 1992 a fost anul de debut, când au scos prima casetă, pentru ca în luna mai 1999 să scoată CD-ul „Toarnă vin”, care a primit discul de aur. În anul 2012, ansamblul împlineşte 20 de ani de existenţă şi activitate artistică.
Trupa va concerta pe scena Dom Polski în această seară, începând cu ora 20.30, iar intrarea este liberă. Cei de la Pieczarki vor mai urca pe scenă şi sâmbătă, dar la Soloneţu Nou, unde este programată manifestarea Sărbătoarea Roadelor.