Stabilirea numărului de colegii electorale pentru PSD şi PNL Suceava ar urma să se facă direct la Bucureşti, liderii judeţeni ai acestor formaţiuni politice având doar sarcina de a nominaliza viitorii candidaţi ai USL Suceava pentru alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an. Potrivit unor surse din cadrul USL, la nivelul structurilor de conducere centrale din cadrul uniunii ar urma să se constituie o comisie naţională de negociere între PNL şi PSD care va stabili modul în care vor fi împărţite colegiile electorale la nivelul fiecărui judeţ. Din datele pe care le avem, comisia ar urma să ţină cont şi de faptul că UNPR ar urmă să primească la nivel naţional un număr de 30 de colegii, în timp ce conservatorii ar urma să nominalizeze candidaţi în 20 de colegii. Practic, la nivelul judeţului Suceava liderii PSD şi PNL, Cătălin Nechifor, respectiv Alexandru Băişanu, ar trebui să stabilească doar numele celor care ar urma să candideze pentru un loc în Senat sau în Camera Deputaţilor.
De precizat că preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat deja că îşi doreşte ca liberalii să nominalizeze candidaţi în jumătate dintre colegiile electorale din judeţ, adică în cinci colegii pentru Camera Deputaţilor şi în două colegii pentru Senat. Împărţirea în mod frăţeşte a colegiilor din judeţul Suceava nu pare a fi acceptată în totalitate de către social-liberali. Surse din cadrul PSD Suceava spun că la o împărţire corectă, social-democraţii ar trebui să primească şase colegii de deputat, în timp ce PNL ar trebui să-şi nominalizeze candidaţii în patru colegii. Social democraţii par să fie de acord cu o împărţire egală a celor patru colegii pentru Senat.
( 7 sep 2012, 11:26:55