Localităţile din judeţ au primit 12,485 milioane de lei (124,85 miliarde de lei vechi) pentru finanţarea unităţilor de învăţământ şi pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap. Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a precizat că fondurile au fost alocate prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012. Petrică Ropotă a arătat că din această sumă, 8,95 milioane de lei vor fi alocate pentru cheltuieli materiale la unităţile de învăţământ din judeţul Suceava. O altă sumă, de 4,252 milioane de lei, va fi alocată pentru drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau pentru indemnizaţiile acestora. Şeful Finanţelor sucevene a spus că din banii alocaţi în acest scop, 2,25 de milioane de lei vor ajunge la 47 de primării din judeţ pentru a fi folosite la achitarea integrală a datoriilor către asistenţii persoanelor cu handicap. Petrică Ropotă a arătat că alte aproape două milioane de lei vor fi alocate pentru 87 de primării sucevene, banii urmând să fie folosiţi pentru plata până la sfârşitul anului a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor acestora.
Directorul DGFP Suceava a arătat că în urma rectificării bugetare au fost suplimentate şi sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor localităţilor sucevene cu aproximativ 14 milioane de lei (140 de miliarde de lei vechi). Petrică Ropotă a arătat că o sumă de puţin peste cinci milioane de lei va fi alocată administraţiilor locale potrivit prevederilor Legii Finanţelor Publice, iar alte 8,986 milioane de lei au fost alocate pentru oraşele Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei şi Siret pentru achitarea restanţelor şi rambursarea ratelor scadente la împrumutul extern contractat pentru proiectul „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”.